Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

LA MULTI ANI!

SI TOT CE VA DORITI SA VI SE IMPLINEASCA!!

SANATATE!

NOROC!

IUBIRE!

FERICIRE!

Anunțuri

Read Full Post »

Ultima zi din vechiul An

La final de An… ce poti sa mai faci? O trecere in revista a evenimentelor la care ai participat si care te-au marcat, ti-au adus bucurii sau necazuri si te pregatesti cum se cuvine pentru intampinarea noului An. In mare… cam asa se prezinta ultima zi.

Acum nu vorbim de ultima zi de serviciu (pentru unii), de ultimele cumparaturi si pregatiri, de orele de la coafor… de tot ceea ce reprezinta agitatie pentru ducerea la indeplinire in bune conditii a zilei. As aminti, mai degraba, ritualurile,  obiceiurile care au loc de Anul Nou.

La trecerea dintre ani exista o confruntare intre  spiritele rele cu cele bune. Cele rele trebuie indepartate prin zgomote puternice: clopotei, bici, tamburine, tobe, artificii si pocnitori. Spiritele bune trebuie ademenite cu dulciuri si miere (pace), aur si bani (prosperitate) si lumina.

In ajutor sunt aduse si animalele care indeparteaza raul: capra, ursul si calutul.

Si sa nu uitam mai noile obiceiuri de Revelion (la oras.. ca deh): ceva rosu (daca se poate, chilotii pe dos), bani asupra ta, sa nu mananci gaina sau pui, ci doar curcan; sa mananci peste si sa te saruti sub vasc :)) N-am vorbit despre ceea ce se facea pe la inceputul secolului XX, la oras, cititul in figurinele de cositor topit, stins cu apa sau privitul in oglinda, intre lumanari 🙂  Sper sa ajung sa le disec pe toate, in timp.

Am facut o trecere ultrarapida. Daca mai este ceva, completati si voi.

Colinda fetei nemaritate. Maramures (faina rau)

Read Full Post »

Despre injuratura

Pornind de la articolul lui Radu D. Rosetti, Injuratura, in care se constata ca aceasta este un narav national care a intrat in moravurile tarii, v-as propune sa actualizam lista cu cele mai tari injuraturi, in speta cu cele politice.

„Nespus de greu, fiindca trebue sa recunoastem ca in anumite privinti, injuratura e necesara romanului si binefacatoare chiar. Cand nedreptatea il copleseste, cand e jignit in sentimentele lui de om si cetatean, cand in viata de toate zilele rautatea semenului il irita pana la crima, – o injuratura pornita din fundul sufletului, e o usurare pentru dansul si-l impiedica dela mai rau. Cate lovituri, cate crime, cate rascoale, as zice chiar cate revolutiuni, n’au fost si nu sunt evitate datorita injuraturii savuroase, pe care o arunca romanul, adesea colectivitatii si foarte adesea anonimilor pe urma carora sufera. Injuratura e in acest caz expresiunea amaraciunii sale, a fatalismului sau. Ananke inseamna la dansul faimoasele doua litere.”

Daca in vremile de mult apuse, la nervi, romanul se ocupa des de locul nasterii altuia, imbogatind injuratura cu Evanghelia, Hristosi si Dumnezei, in zilele noastre se pastreaza trimiterea la origine, iar organele sunt foarte prezente la vedere, in actiune si etc, etc..

Becali, fruntea… http://www.youtube.com/watch?v=v36nILsQlSo&feature=related 

(daca vreti accesati, daca nu, nu… fara perdea, fara nicio jena)

Si reactii normale… in caz de… (filmuletele cu camera ascunsa pot da multe informatii comportamnentale).

Pentru distractie… dupa atatea injuraturi ‘politice’

Read Full Post »

Sociobiologia

In 1975 se nastea oficial o noua disciplina sau, mai bine spus, o noua sinteza controversata. Fondatorul, Edward Wilson, profesor la Universitatea din Harvard, o defineste „ca fiind un studiu sistematic al bazei biologice a oricarui comportamnet social” si completa cu faptul ca „una dintre functiile sociobiologiei consta in a reformula fundamentele stiintelor sociale in asa fel incat sa permita includerea lor in Sinteza Moderna”. Wilson codifica sociobiologia pentru a face din ea „o ramura a biologiei evolutioniste si, in special, a biologiei populatiilor moderne”.

Au fost aduse numeroase critici acestei teorii, iar felul in care a expus si unele dintre argumentele folosite i-au adus destui adversari. Un exemplu il constituie punerea sub semnul intrebarii a „liberului arbitru” uman, afirmand „ca libertatea noastra nu este decat o iluzie”. Ca orice NOU in stiinta, aceasta ramura/disciplina trebuie considerata ca fiind relativa si contestabila, putand suferi imbunatatiri. Controversele, in marea majoritate a cazurilor, sunt constructive prin argumentele care se aduc.

In prezent, sociobiologia este acceptata ca disciplina studiata. La noi, sociobiologia este accesibila la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, sectia Psihologie. PsiAnimala_Syllabus[1], la Universitatea Ovidius (Constanta) este in cadrul Facultatii de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole, specializarea Biologie.

Etologie si sociobiologie, multe semne de intrebare… Cele doua notiuni nu sunt similare.

Dau doar doua citate din fondatorii celor doua discipline/ramuri:

Konrad Lorentz prefigureaza dificultatile la care urma sa se inhame sociobiologia, spunand ca „Studiul biologic al structurilor pe care se sprijina societatea umana si civilizatia sa este o sarcina absolut incomensurabila. Intr-adevar, acesta este cel mai complex dintre toate sistemele vii care exista pe pamant. Cunostiintele noastre stiintifice abia daca au zgariat suprafata acestui ansamblu complex, iar ceea ce stim se afla fata de ceea ce nu stim intr-un raport a carui expresie matematica ar necesita numere astronomice. Dar eu ma incapatanez sa cred ca omul, ca specie, a ajuns la o cotitura a istoriei sale si ca posibilitati nebanuite de evolutie ii sunt, in mod potential, oferite”.

E. Wilson postuleaza radacinile genetice ale culturii, ale ritualului si chiar ale religiei „…Individul este pregatit de ritualurile sacre pentru efortul suprem si pentru sacrificiul de sine… El este gata sa isi reafirme credinta fata de tribul sau si de familia sa, sa participe la manifestari caritabile, sa isi consacre  viata, sa plece la vanatoare, sa se arunce in batalie, sa moara pentru Dumnezeu si tara sa”.

Un link pentru cei interesati : http://www.sociobiologie.com/

Read Full Post »

Misterul (1)

Astepta privind dansul flacarilor. Jocul limbilor rosiatice, umbrele proiectate si caldura o inconjura. Ceasul din hol marcase jumatatea de ora… putea sa apara din minut in minut. Usa de la intrare era intredeschisa. Racoarea o apuca usor de glezne, iar carnea incinsa de la caldura flacarii ii dadea mici fiori de placere. Asteptarea ii accelerase respiratia si bataile inimii. O senzatie de cadere in gol, cu lunecare prelunga. Nu-i era teama. Ar fi vrut sa prelungeasca starea dar auzul ii juca feste. Tot avea impresia ca aude pasi in hol.

Avea o camasuta scurta care ii acoperea foarte putin coapsele, iar deasupra un capot subtire, lung, inchis c’o funda sub sanii grei, obraznici. Culoarea era nedefinita… nici roz, nici rosu, nici trandafiriu. Flacarile nuantau culoarea prin intensitatea lor. Era cand flacara aprinsa, cand flacara domoala. Era in picioarele goale, iar talpile se bucurau de joaca lor prin blana. Parul era lung pana la umeri, usor ondulat si blond. Ochii prelungi, caprui, calzi, erau marginiti de gene dese, nu foarte lungi, care dadeau adancime privirii. Avea trasaturi clasice. Un nas drept, cu nari fine, dar cu pometi usor proeminenti. Buzele carnoase si rosii nu aveau nevoie de ruj. Se farda foarte putin. Doar rimel, cateodata, si un ulei de masline pentru buze sau strugurel. Pielea alba, sidefie se colora rapid in functie de stare. Avea talia subtire, iar linia soldului era implinita. Coapsele puternice si arcuate, cu glezne fine… le puteai prinde intre degete.

A auzit pasii. Inima a stat putin in loc si a pornit navalnic sa bata. O simtea in gat.  Statea pe unul dintre fotoliile albastre. A inchis ochii. Ii stia miscarea… trebuia sa’l simta din clipa in clipa.

Doua maini reci au poposit pe gat, infiorand’o. A deschis ochii… o sa’l vada. Statea in fata ei, privind’o. Cu dosul mainii ii desena conturul fetei. Era nu foarte inalt, dar umerii largi il faceau impozant. Brunet cu parul lung, prins intr’o coada. Avea firul gros si lucios… si-ar fi dorit parul lui. Ochii erau intunecati. Nu’l putea privi mult timp in ochi… ii dadeau lacrimile sau lasa privirea in jos. Ii placea sa’l priveasca cu ochii inchisi. Buzele rosii si, in special, buza inferioara atat de plina, carnoasa, placuta la atingere… Inghiti in sec. Avea o camasa alba, larga, despicata, cu maneci largi… genul romantic. Privirea ii aluneca in jos. Avea pantaloni negri, de stofa, nu foarte stransi, dar nici foarte largi.

– Buna seara, drago… Ma asteptai?

Zambetul din coltul gurii o facu sa tresara… ca de fiecare data…

va urma

Read Full Post »

Dorinta

Albi, rotunzi si grei,

asteptand caldura umeda si rasuflarea racoroasa.

Sidefii si placuti la mangaiat,

asteptand incoronarea gurii lacome de mine.

Oglinda a sufletului din tine,

fereastra de intrare in neant.

Ma pierd, ma regasesc,

Sunt aici.

Read Full Post »

26 decembrie

Sambata dupa-amiaza. N-as zice ca e seara, desi e intuneric (dupa 19 as putea banui, dar… sa trecem la fapte). Este ora 18.01. Sa vedem cat timp imi ia sa scriu ceea ce vreau sa scriu. De fapt, nu am in cap o idee bine conturata. Sunt curioasa ce iese. E un mic experiment, de scriere.

 De dimineata m-am intors acasa de la ai mei (unde am petrecut doua zile faine). La pranz, am fost la masa la o buna prietena a mea. Ne-am conversat pe fel de fel de teme. Prezenti: sotul si viitorul ginere; fata nu era acasa (cu niste treburi urgente). Cu ce ideea am venit? Sa vorbesc despre recomandari si dedicatii… sinceritatea, in exprimare, si efectul lor.

Am ales doua carti din biblioteca si anume… un roman, Jocuri de apa, autor Sandra Cotovu, cu o prefata de G. Toparceanu, aparut la Editura „Cartea Romaneasca”, 1938, si o colectie de articole, semnate de Andrei Plesu, adunate intr-o carte cu titlul Obscenitatea publica,  Humanitas, 2004.

O sa redau in intregime cele cateva cuvinte ale lui Toparceanu care au fost folosite, in loc de prefata, la aparitia romanului Sandrei Cotovu. 

                                                                               2 februarie 1937, Iasi

…o viziune delicata si originala a realitatii; impletituri de ganduri, de viata interioara, cu gesturi obisnuite si simple ale vietii externe (asta e o „trouvaille” a D-tale), lumini si estompari realizate cu un simt artistic sigur – si un cadru in armonie cu starile sufletesti. Personagiile sunt bine conturate. Unele lucruri despre firea lor le sugerezi foarte fin – prea fin pentru cetitorul obisnuit, pentru publicul mare. (Dar acestuia n’ai sa-i placi, pentru ca el vrea in literatura: actiune, fapte importante, intamplari mai zguduitoare – nu pictura de caractere, facuta numai din nuante si gradatie discreta, nu intamplari minuscule si destinuri aproape normale).

Iata, daca n’oi mai fi in curand, si daca scoti vreo carte cum n’am apucat sa-ti scriu nici o prefata, foloseste vre-un pasagiu din scrisoarea aceasta in loc de prefata – caci dupa moarte voi avea mai multa trecere. Cu cat mai tarziu, cu atata mai multa.

                                                                               G. TOPARCEANU

 

Am cautat referinte pe net despre Sandra Cotovu. Am aflat data nasterii si a mortii: 9.01.1898-17.07.1987. Doar doua romane se pare ca a mai publicat, dupa cel la care fac referinta:  Divortul Marianei, Editura Cugetarea, 1941, si Vijelie, aparut la Editura Minerva, 1985. Romanul Jocuri de apa mi-a placut. Trebuie sa recunosc ca G. Toparceanu a caracterizat foarte bine scrierea si autorul. As dori sa le citesc si pe celelalte. Sa vad daca o sa le gasesc. Mi-a placut si Toparceanu. Simplu, direct… a spus exact ce avea de spus. Mai rar asa ceva in zilele noastre. Am citit destule referate de specialitate asupra unor carti, ca sa stiu cand persoana care scrie acele cateva randuri, analizand scrierea si continutul, este sincera sau nu.

O astfel de recomandare poate da indicatii precise care sa ajute autorul spre cizelare si imbunatatirea stilului (depinde si de scopul propus). Ea isi atinge telul daca autorul accepta observatiile ca fiind constructive. Dar cati se bucura de astfel de analize si aprecieri sincere. La noi, trecerea in nefiinta se pare ca da greutate mai mare 🙂

Sa mergem la Andrei Plesu. In iunie-iulie 2001, in Plai cu boi, publica articolul ‘Dedicatia ca gen literar”. Si ce aflam? Ca dedicatia este ipocrita prin definitie, fiind o punere in scena a afectiunii. Daca cel ce face dedicatia se adreseaza rudelor, prietenilor sau vreunui personaj caruia ii datoreaza recunostinta sau respect sincer, ipocrizia este minimala. Exista o afectare stilistica, totusi, si in acest caz.. si este greu de evitat. Ca sa faci o dedicatie credibila trebuie sa ai tact, inspiratie si autenticitate, fara solemnitati si hiperbole stanjenitoare.

Dupa aceasta scurta introducere, se face o trecere in revista a dedicatiilor pentru cuplul Ceausescu (de-a lungul timpului), dedicatii aferente unor personalitati stiintifice, literare. Concluzia este ca dedicatia omagiala se misca pe teritoriul comicului avand nuante tragice. Intrebarea pe care si’o pune Plesu… daca erau necesare si daca puteau fi evitate aceste „monstruozitati literare”.

Concluzia este ca „oameni in toata firea, oameni de anvergura uneori, sunt adusi de regimul politic in situatia de a produce o astfel de proza… fiind cuplati la una din cele mai odioase si mai subtile surse ale raului. Victima consimte.  E brutalizata subliminal, intoxicata tenace, pe termen lung, asa incat sa ajunga a lua derapajul drept normalitate. Ea actioneaza conform, fara sa mai fie nevoie de constrangere. Tradarea de sine devine fireasca, spontana, sau apare ca efect al unui calcul care se socoteste avantajos. Scenariul informatorului care colaboreaza de frica e, prin comparatie, rudimentar.Aici victima are initiativa, se precipita triumfal spre propria sacrificare”… si ca orice joc, daca nu e bine condus, „confuzia il contamineaza, in cele din urma – suprema perversiune! -, pe insusi beneficiarul concertului omogial”.

Interesant, nu?

P.S. Am terminat destul de tarziu 🙂 Am avut si ceva conversatii intre timp. O sa recitesc maine dimineata.

Read Full Post »

Older Posts »