Momentele de adevar sunt rare. Erotismul si petrecerea clipelor fara limita sunt si mai rare. In schimb, sunt extrem de rari cei care au curajul a se privi in ochi dupa. Prea multa goliciune, sperie.
Esti TU, esti EU… Unde mai e misterul?
Fiind sambata dupa-amiaza si, in acelasi timp, o zi in care a inceput sa ninga… m-am gandit ca si noi, cei mari, avem nevoie de povesti. Povesti frumoase, povesti triste, povesti… despre viata. Si, ca sa nu va sperii prea tare de la inceput, o sa incep cu un vis de iarna schitat in amiaz de zi. Sa respiram adanc… si…
Flacarile saltau deasupra lemnelor rosiatice, usor carbonizate. Caldura dogorea cam pana la jumatatea camerei. Se gandea cum sa aranjeze mai bine… trebuia sa iasa cum n-a mai iesit. A tot eliminat din camera surplusul si cu toate astea.. Parca masuta era mai bine sa o mute spre geam. Vroia mai mult spatiu. Eliminase canapeaua, erau doar doua fotolii scunde, albastre. Distanta era suficienta. Intre ele, pentru bucuria talpilor, o blana moale de oaie. Caldura era placuta… pe partea spre semineu o simteai, dar te cuprindea si un abur racoros cand nu erai in raza ei de actiune. Ii placeau diferentele de temperatura… Camera golita era sobra, inveselita fiind de focul dansator. A mai pus un bustean, rascolind jarul… si a plecat la baie.
Se racorise. Se vedeau doar ochii rosii din lemnul taciune. Isi tinea din cand in cand respiratia ca sa o asculte pe a lui. Era usoara… Nu parea ca da importanta momentului de dupa. Ar fi vrut mai mult, dar… Nu’l intelegea. Indoiala se strecura. Nu mai avea cum sa scape…
poveste, poveste, poveste… intotdeauna lumea va avea nevoie de povesti… cata vreme lumea va mai fi interesata de povesti, va tresari la auzul unei povesti, mai are o sansa sa fie fericita…
e coplesitoare descrierea cu … ma duce cu gandul la un decor deopotriva primitiv (in sensul de stravechi) si sofisticat (in sensul de modern, aristocrat)… ce confortabil pare totul, dar si pregatit…! ma opresc, ca sa nu distrug misterul… astept continuarea, disecam dupa…
Pare confortabil :), intr-adevar.
Ai folosit cuvintele:
1. primitiv
2. sofisticat
Ce anume din descriere te’a dus cu gandul la aceste doua impresii?
e coplesitoare descrierea cu … ma duce cu gandul la un decor deopotriva primitiv (in sensul de stravechi) si sofisticat (in sensul de modern, aristocrat)… ce confortabil pare totul, dar si pregatit…! ma opresc, ca sa nu distrug misterul… astept continuarea, disecam dupa…
mi se pare un decor de la inceputul lumii, cu elemente primordiale, care sunt de fapt primele elemente civilizatoare: lemn, taciune (metafora lemnul taciune) (foc aprins/stins), blana de oaie (animal stravechi)… camera-spatiu fara mobila (golita) este sobra…
in acelasi timp e un decor minimalist (raman fotoliile – nu intamplator albaste, focul imprastie caldura, lemnul devine jar, care se anima din nou la aruncarea unui busteran… si mai exista si o baie!), care mi se pare o culme a civilizatiei… d-aia am spus sofisticat… ca sa fii sofisticat iti trebuie putin, dar esential (stii cum spun eu, uneori mai putin inseamna mai mult!)… spatiul descris de tine e asa! si termenul camera e generic folosit, spatiul asta putea fi amenajat oriunde.
astept descrierea celor doi!
Ai interpretat corect mesajele trimise.
Prin elemente de vechi si nou, intr-o succesiune gradata, am creat o anume stare… de ceva pe care cunosti de undeva, candva. E acel ceva transmis prin traditie, cultura si, de ce nu.. genetic (aici e mult de discutat; nu e dovedit inca). Asa ceva linisteste si da siguranta. Nu uita ca o femeie a aranjat cadrul. Confortabil. Vroia sa se simta bine prin elementele pe care le stie.
Dar de ce ai astepta descrierea celor doi? Ai deja un film in fata ochilor? Vrei sa’l confirmi?
Sa-ti spun ca ea e blonda si el brunet? Ar schimba ceva daca as spune… ea bruneta si el blond?
@lady
de ce incepi tu, cu…dupa? 🙂
astept desscrierea celor doi ca sa vad daca se potrivesc in cadru… nu am un film in fata ochilor… imaginatia mea se pliaza si se suprapune pe ce vad scris de altcineva… daca as avea un film, n-as astepta continuarea, ca as cunoaste-o!
PS: poate ar trebui ca si ea sa mearga la el… sa vedem nu numai cum e cadrul in care locuieste/vietuieste el, dar si modul in care il vede ea!
PS1: culoarea parului celor doi nu le determina neaparat atitudinea, dar cu siguranta le-o influenteaza…
@Lucia,
Pentru ca e un ‘stereotip’. Majoritatea femeilor se gandesc la acest .. dupa. O recunosc sau nu 🙂 Este ceea ce sperie. Pentru a preintampina o senzatie neplacuta… femeia si-a aranjat cadrul.
Si de ce nu.. totul incepe cu acel ‘dupa’. Inainte e necunoscut, dupa e cunoastere. Cade o bariera importanta. Dar… sunt multe povesti de spus (in fiecare sambata cate una).
🙂
@lady
dar,fii precisa! 🙂
off topic
de ce lipseste verro de aici?
Lil, draga… aceasta mica povestioara a fost un inceput. Povestile viitoare or sa aiba si cuprins (cu actiune, fireste.. sper sa pot ramane si ‘decenta’).
Acum.. intr-adevar nu ar influenta prea mult protagonistii. 1. Am pus accent pe cadru si pe o anume stare a femeii. Daca e s’o iau dupa cadru.. femeia ar trebui sa fie blonda… nu de alta, dar este o buna mama, mai ales daca are si bazinul mai lat. Dar… nu asta am vrut.
2. Intr-adevar, comportamentul este diferit cand femeia se afla pe teritoriul barbatului 🙂
@Lucia,
Vero a intrat. Iii merge prost calculatorul d’acasa.
Cat despre… a fi precisa.. o sa fiu extrem de precisa. Nu las loc la dubii. Trebuie prezentate toate variantele 🙂
promiti un miniserial :)… normal ca ai inceput cu cadrul, starea… ai creat atmosfera! e un inceput bun!
mmm,
am intrat in atmosfera asa de placut creata.
Mi-am rupt gatul la sfarsit in „indoiala” ta…
🙂
@Gabi, nu pot da numai placere 🙂 Trebuie si un pic de indoiala… ca deh, femei suntem! 🙂
indoiala e ambisexa:)
@Cristian, da 🙂 Buna observatie si foarte adevarata.
Nu exista mister…
@Felix-Gabriel,
De ce crezi ca nu exista mister?