Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 decembrie 2009

Testament

Nu pot sa nu dau fragmente din Eri, Radu D. Rossetti… Nu l’am citit pana acum. Sincer, nici nu stiam cine e. Acum… ca stiu, mai mult ca sigur, o sa caut tot ce a scris.

Pana una alta, primul lucru pe care vreau sa’l transcriu… este Testamentul Regelui Carol. Traim zilele care le traim, iar ceea ce vine din trecut, pe pagini de carte, ma face sa ma simt rusinata, trista…

Avand aproape 60 de ani, privesc ca pe o datorie sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii.

Alcatuind acest testament, ma gandesc inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si care a avut deplina incredere in mine. Viata mea era asa de strans legata de aceasta de Dumnezeu binecuvantata tara, ca doresc sa’i las si dupa moartea mea dovezi vadite de adanca simpatie si de viul interes pe care l’am avut pentru dansa. Zi si noapte m’am gandit la fericirea Romaniei, care a ajuns sa ocupe acum o pozitie vrednica intre statele Europene…

Multumesc din suflet tuturor cari au lucrat cu mine si cari m’au servit cu credinta; iert acelora cari au scris si au vorbit contra mea cautand a ma calomnia sau a arunca indoieli asupra bunelor mele intentiuni. Trimitand tuturor o ultima salutare plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din cand in cand de acela care s’a ‘nchinat cu tot sufletul iubitului sau popor, in mijlocul caruia el s’a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfarsesc bogata mea viata, am trait si mor cu deviza mea, care straluceste in armele Romaniei Nihil-Sine-Deo.

Inaltand rugi fierbinti catre A-Tot-Puternicul ca sa va ocroteasca de-apururi Romania si sa raspandeasca toate harurile asupra scumpului meu popor, ma inchin cu smerenie inaintea vointei lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarare a mea: in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.”

Fara comentariu

Read Full Post »

Carti…

Duminica dupa-amiaza. Putin racita, cu capul plin de vajaituri. Cu ceaiuri fierbinti, stat sub patura (cam cald… cred ca am avut putina febra; acum e mai bine).  Ieri ma apucasem sa aranjez biblioteca. Asa… ca de sfarsit de an. La noi, la serviciu, este o actiune… sa strangem carti si jucarii si sa le dam la copii de Craciun. Cum vroiam demult sa mai fac putin loc pentru noile carti… am inceput sa o rearanjez. Evident, imi este foarte greu sa renunt la ceva. In cea mai mare parte (80%) sunt carti de specialitate si domenii conexe. Visele au ramas la ai mei. In timp am luat si vise noi  (asa numesc eu numesc literatura).  M-am gandit sa fac o noua organizare ca sa nu mai rascolesc atat cand am nevoie de ceva. Am scos toate cartile in mijlocul camerei. Le-am luat pe fiecare in parte la mana. La multe am zambit. Sunt amintiri pentru anumite momente. Cand am avut nevoie, cand am achizitionat’o, cum am folosit’o… le’am mangaiat prin stergerea de praf. Am si citit unele pasaje. Se deschideau indecente, aratandu-se. Parca ma implorau… Uitat’te! Sunt inca buna! Nu mai ai nevoie de mine?…. Unele si’au gasit rapid locul pe raft, altele stau stinghere si asteapta. Ma indoiesc ca le-ar citi vreun copil, dar mai stii… O sa vad. M’au rugat si colegele sa se uite peste ele.. poate cine stie.

Dar am avut si o surpriza. Uitasem de niste carti, luate de la tanti Paula. Erau legate frumos intr-un colet. Am incercat sa-mi amintesc cand le-am adus, de cat timp stau asa. Nu pot defini timpul… cred ca atunci cand m’am mutat in casa noua, acum 2 ani si… Am desfacut pachetul sa vad. M’am uitat putin la titluri. Erau carti mai vechi. Doua mi-au atras atentia… de am lasat toate cele si m-am apucat sa le rasfoiesc. Una… Eri…, autor Radu D. Rosetti, aparuta la Editura Universul, 1943. Amintiri… Spicuiri din Tabla de materie:  Cristian Ciolac, Caragiale, pedagog, Vlahuta, Ion Gorun, Haralamb Lecca, Tragedia lui Eminescu (Documente inedite), dar si Moartea Romantei, Tempi passati, Cismigiul, Ravase de placinta etc. M-am infiorat toata… Amintiri din alte vremuri. Pe paginile cartii cineva a facut adnotari cu creionul; pe paginile de garda si pe ultima pagina (lasata alba din eleganta… asa ceva nu prea se intampla azi – economie) niste desene in creion. Foarte reusite. Ma tot intreb cine le-a facut… Mi se pare foarte cunoscuta mana. O sa ma apuc de citit dupa ce postez .

Cea de-a doua, un roman, un vis la pachet. Titlul, am zambit, Iubire, autor Upton Sinclair, editia a II-a, aparuta la Cultura Romaneasca S.A.R., anul 1941, cu o traducere revizuita de R. Donici. Trebuie sa recunosc ca Thyrsis, personajul principal, m-a prins. Cititul a mai fost intrerupt de faptul ca am scris pe blog. Azi-noapte n-am prea dormit asa incat am citit. Am citit si azi toata dimineata. Am terminat-o cu o infrigurare care’mi aminteste de bucuria descifrarii frumusetilor lumii… in adolescenta. E un gust placut si o stare de visare. Stiu ca o s’o mai iau la citit. Imi place sa recitesc, cam la o saptamana, o carte care’mi place. In valtoarea cititului si a nerabdarii… pierd multe. A doua oara e pe indelete 🙂  Scriitura nu e cea mai cea, dar ceea ce transmite… Sunt curioasa a doua oara cum este.

Vreau sa dau un fragment fain din Radu D. Rossetti, Tot despre Caragiale

…Cu ochii tinta la fereastra deschisa, prin care se zareste cerul albastru, pomii verzi si ‘cocoarele’ venind – cum zice Alecsandri – copilasul pare dus pe cea lume.

– Popescu Ion I – (mai era unul Popescu Ion al II-lea) – ce am spus acum?

Popescu Ion I balbaie de frica pedepsei, uitand ca are de a face cu unul care nu pedepseste niciodata, si nu stie ce sa raspunda.

– Daca-mi spui drept unde te gandeai, te iert, ii zice dascalul ingaduitor.

– Ascultam mierloiul din pom, marturiseste cinstit elevul.

Intr’adevar, prin fereastra deschisa, trilurile mierloiului se ‘naltau, nebune de veselie, in natura renascanda. In tacerea mormantala care se facuse in sala, cantecul se ridica in cer ca un imn.

– Bine ma, Popascule! il dojeneste maestrul iertator si glumet in acelasi timp; eu fac aici diplomatie inalta, imi sparg plamanii sa va explic politica lui Mihai Viteazu, si tu cu ochii la mierloi!!

Dar profesorul n’apuca sa-si urmeze lectia si Popescu Ion I tot cu ochii la mierloi!

Chestia se complica, insa, caci acum iata si altii distrati de cantecul pasarii minunate; profesorul insus, tot vorbind de Bartolomei Pezzen comisarul lui Rudolf al II-lea si Banul Mihalcea, face din cand in cand pauze, cu ochii dusi spre mierloi.

Frumos graeste profesorul dinauntru, dar mai frumos ciripeste pasarea de afara, – in cele din urma dascalul se da invins.

– Stiti ce, copii? Hai cel putin s’o facem pe fata. In gradina, s’auzim mierloiul.”

Superbbbb… simplu, frumos, adevarat.

Unde sunt… Ma duc sa citesc si restul… Cartile le termin de strans…la un moment dat 🙂 Timpul s-a oprit in loc!

 

Read Full Post »