Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 decembrie 2009

Isprava unui fulg

Un mic fulg, cam firav, dar foarte cu… model

Se abatu din drumul lui… pe o subtire ramurea.

Aninat si tremurand,

Privea in haul de sub el

La oamenii … inhaimurati.

Un nas in vant ii aparu,

Statie finala… Poc!

Read Full Post »

Ravase de placinta (II)

continuare

Am avut atunci ideia sa caut noste despre materia care ma interesa, in dictionare si carti de specialitate straine, si rezultatul cercetarilor mele au fost multumitor. Am dat de obarsia ravaselor de placinta… Eclesiastul!

La vechii Evri, se mananca placinta cu bob alb, iar cel in bucata caruia cadea bobul negru, (singurul care se punea) era proclamat rege al festinului. Plaut vorbeste intr’unu din conditiile sale despre un obiceiu asemanator la Romani, cu ocazia Saturnalelor, si acelas fel de mancare bizar il gasim servit in diferite sarbatori la mai toate popoarelor din lume.

Desigur, ca nu e locul aci sa le insir, randurile de fata neavand pretentia decat sa stabileasca cum au ajuns Ravasele de placinta la noi.

Ma voiu margini sa arat obiceiul aproape similar ca cel dela noi, din Franta si diu Englitera. In seara de Boboteaza (sase Ianuarie; la catolici St. Epiphanie) se mananca in Franta o prajitura care se numeste Le Gateau de la Feve, pe romaneste placinta cu bob. Cel care nimereste bobul negru e proclamat regele ospatului. Exact ca in antichitate.

La muzeul Luvru din Paris se afla capodopera lui Jordaenes Le Roi boid. E un tablou istoric, care reprezinta un rege al Frantei band in sanatatea regelui vremelnic, de o noapte, si care e nu numai frumos ci si instructiv, fiindca desvaluie o sarbatoare originala. In seara sus pomenita, vechii regi ai Frantei cinsteau si ei ziua sfantei Epiphanii, poftind lume multa si impestritata la masa unde se servea la sfasit Le Gateau de la Feve. Zilei i se mai zicea si la Fete des Rois. Dupa cum am aratat, cel care avea parte de bobul negru era proclamat rege. Regele veritabil se desbraca de haina bogata si cel impodobit cu purpura isi lua rolul in serios. I se tineau discursuri spirituale, raspundea dupa puterinta si se petrecea.

Cate odata, ca la chef, se incingea cate un scandal. In 1521, Francisc I, ofensat, a ranit grav pe rivalul sau, care prea isi dadea aere, spre deosebire de Ludovic XIV, care si-a sarutat seful grajdurilor, ajuns intr’o noapte, pentru cateva ceasuri, pe tron (Le  Mercure Galant).

Beranger, cantaretul efemeridelor, nu putea sa nu insemne evenimetul:

Perdre une couronne! A ces mots,

Chacun doit penser a la siemme –

Je n’ai point de double les impotes;

Je n’ai point de noblesse encienne,

Mon peuple, bowvons de concert!

Le place me parail si bonne!

N’allez pas, avant le dessert

Me faire abdiquer la couronne.

Iar Victor Hugo, in La Legende des Siecles, cu subtitlul Fete des Rois, ii dedica nici mai mault nici mai putin decat douasprezece poezii.

Despre Anglia voiu pomeni mai putin si anume numai ce ne preocupa: Ravasele de placinta.

Dupa care s-a trecut la mai multe practice, la Curte si la familii, s-a ajuns la obiceiul acum dispaut aproape cu totul, de a se pune in ajunul anului nou biletele cu stihuri spirituale intr-o caciula. Se servea musafirilor cate o bucata de „keake” si convivii scoteau pe rand cate o hartioara ca manuscrisul mucalit, facandu-se hazul de rigoare.

Pe la inceputul secolului al XIX-lea, popoarele venite din Occident pentru liberarea Greciei au adus obiceiul ravaselor de placinta si in patria lui Socrate. Poate o fi compus cateva si Lord Byron!

Parerea savantului nostru folklorist Andrei Candrea, caruia ii multumesc pentru indrumarile date ca sa duc la bun sfarsit acest studiu, e ca ravasele noastre de placinta vin din Athena.

Stiti care era hiritiseala celor ce vroiau sa se procopseasca in Grecia pe cand domneau la noi Fanariotii: „Na visis, na procopsis, he is tin Vlahia megalos platintarus„. „Mai mare sa te vad, sa ajungi mare placintar in tara romaneasca”. Aceas pentruca comertul renta.

Ca puteai sa ajungi departe cu o placinta daruita Domnului, nu numai bogat, ci si boer, ne’o istoriseste Costache Negruzzi intr’una din delicioasele sale Scrieri:

Halal, zau, de cine stie,

Sa faca placintarie;

S’o dospeasca, plamadeasca,

In cuptor s’o rumeneasca;

Si s’o duca pe tipsie

Colo sus, in Spatarie.

Cu iaurt, cu placintele,

Te facusi Vornic, misele.”

E locul insa, sa spunem ca datina placintei cu surprize de anul nou exista mai de mult in Moldova si la Muntenia, si anume in punerea intr’o lipie moale a unei monede care povestea noroc celui ce o gasea. Dealtfel, intrucat multimea era analfabeta, biletelele nu si’ar fi avut rost.

Amanunte in directia aceasta avem mai multe. Cele mai documentate le gasesc in cartea d’lui Tache Papahagi „Din Folklorul Romanic si cel Latin„, editat de Cassa Scoalelor

In ziua de Anul Nou, la Aromani, e obiceiul ca fiecare casa sa’si faca cate o placinta de foi (pituroan’i). In aceasta placinta se pun diferite obiecte semnificative: un bun – de obiceiu de argint – un carlig pastoresc de vreo 3-4 cm, lungime, facut dintr’o nuia subtire, o furca de carvanari numita furtutire, un cutar (tarc) de oi facut din nuiele, etc. Dupa ce se coace, placinta e impartita in atatea portii cati membri sunt in familia ace, si fiecare isi alege cate o portie, fara ca cineva sa stie unde anume e pus vre’unul din aceste obiecte. Mancand, daca cutare din familie gaseste carligul, e semn ca se va face pastor; daca gaseste cutariu va deveni celnic (proprietar de turme); banul e bogatie, furtutirea e carvanaritul, condeiul e omul cu carte, etc.

La Romanii nord-danubieni:

In placinta se pun bani si spice de grau; cine brodeste banul, e semn ca va capata bani tot anul; cine spicul, are parte de holde frumoase.

Si acum, sa revenim la ravasele de placinta. Dupa cum am aratat, au fost aduse la noi de  simigiii greci, cari au gasit de cuviinta sa schimbe putin sistemul englezesc, cu scoaterea lor din caciula, introducandu’le intre foile unsuroase ale produsului mestesugului lor din ajunul anului nou.

Toate sfortarile mele sa dau de manuscrise vechi cu astfel de literatura n’au dat nici un rezultat. Singurul descoperit in Volantele Academiei de eruditul profesor universitar I. Peretz, pus si el la contributie de mine, a fost in foaia cuprinzand culegerea serdarului Grigore Andronescu, fost judecator la Targoviste in anul 1828:

Iar placinta de ravase

In spre noi sa se cam lase;

Cu miezul sa’l mancam,

Ravas sa’l legam,

La gat sa’l atarnam(!!!)

 In schimb, Alecsandri, in cantecelul comic Stan Covrigarul, scris la 1850, ne serveste mai multe:

Stan- Am o placinta cu sortii de stihuri scrise de un cuconas ce te ieste ca un nauc.

Duma – Spune-i ca nu’mi plac poesiile de placintarie.

Stan – Iaca ma! s’a subtiet neamul!… Acuma le trebuie stihuri de calendare…Inainte, cu o placinta ca asta se ameteau toate nevestele.

Cum o aduceau pe masa, fiecare cucoana gasea in particica ei cate o hartiuta cu stihuri, de pilda:

Precum pohagiul intre placinte

Astfel lucesti intre femei,

Nurii matale m’a(u) scos din minte

Ah! Te iubesc, de vrei, nu vrei!

Cucoana se rosea pe obrajel si zicea: „Ce se potriveste!…”

Altul:

Esti evhenista cat Afrodita

Iar eu din poricina dumitale

Am uitat chiar si alfa-vita;

Ah! te iubesc, si cant de jale!

Cucoana zambea si zicea: „A fi ca’i lumea rea!…:

Altul:

Mistuind placinta bine

Gandeste-te la mine,

Care’ti zic cu lanced glas:

Ah! te rog , na magapas!

                                    (sa ma iubesti)

Cucoana se facea se manie, si zicea: „De graba ti-a fi!….

Si cu astfel de fleacurele, lumea traia voios; boerii si cucoanele se iubeau si placintele se vindeau.”

(V. Alecsandri Opere complecte. Teatru I, Buc. 1875, pag 140-141)

 Si iata’ne sositi in zilele noastre. Cine ar crede ca in secolul al XX-lea, in seara Revelionului dela noi, cand in asteptarea anului nou se discuta in jurul mesei ultima piesa a lui Bernanrd Shaw, ultra moderna simfonie a lui Strawinski, sau futurismul lui Miarinetti, cand ceasul noptii bate douasprezece, gazda aduce musafirilor clasica placinta cu ravase tot asa de idioate ca grozavia citata din Andronescu la 1828 sau exemplarele date de Allecsandri in 1850.

Sunt vandute in preajma lui 1 Ianuarie de tiganusi, pe strazile orasului, compuse pe vremuri de Nicu Metz si acum de Nita Caltabos, si suna autentic asa:

Ai o gura cat o sura,

Cand vorbesti e o minune;

Si de’ncepe trancaneala,

Chiar si dracul fuge’n lume.

 

Geaba vrei sa faci mai altfel,

Nu mai esti ce’ai fost odata;

Vrei sa’ti spun parerea verde,

Esti galma neoperata.

 

Noaptea faci furori la bal,

Arunci francii in locul,

Iar ziua vinzi bureti,

Si’n piata castraveti.

Sunt oribile, monstruoase, de necrezut si totusi mi’au fost servite si le’ati inghitit si d’voastra ani dearandul, chiar in case de intelectuali!

Trebuie sa recunoastem ca s’a incercat o reactiune de catre diferite reviste umoristice, printre cari Furnica de odinioara, ca faimoasele ravase ale lui Ranetti: „Din placinta lui Don Paladu„, si nu mai putin duhliile versuri ocazionale din raposata „Pardon” a lui Conitz, („Universul” a editat si el cele mai reusite Ravase de placinta de Radu Tandara si Cosec),, dar majoritatea publicului continua sa-si trateze oaspetii in noaptea de anul nou, cu ineptii de calibrul celor de mai sus.

Decat asa, mai cu haz clientul unui avocat, trimitandu’i o placinta de anul nou cu randurile urmatoare:

„Cu branza si cu mere;

S’o mancati cu placere;

Si sa nu uitati ca la 18 avem infatisare!”

Cel putin autorul era asasin veritabil.

O reactiune se impune. Cea mai nimerita cred, un concurs de stihuri ocazionale, care de altfel ar fi si productiv. Pana atunci, sfatul meu e in loc sa se introduca in placinte imbecilitati traditinale, sa se inlocuiasca cu epigramele scriitorilor nostri, in majoritate spirituale. Ar fi in acelas timp un mijloc de propaganda culturala original.

Read Full Post »