Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2010

Usa si cheia

Caut o anume usa. Cheia o tin strans in mana sa n-o pierd. Stau si ma gandesc ca mai greu mi-ar fi sa gasesc usa si sa n-am cheia.

Ganduri…

Anunțuri

Read Full Post »

Un mic test

Cum poti sa-ti dai seama de calitatea unui om

Lung subtitlu am ales, dar ce sa-i faci 🙂 In mod normal, as fi scris aseara despre aceasta mica experienta, dar eram destul de obosita. Am ales lenea si dormitatul… pentru refacere. Acum dimineata, nu ca as fi ceva mai vioaie, dar a crescut cat de cat cantitatea de energie… am sa va povestesc pe scurt mica intamplare, foarte proaspata (de ieri de la 17-19). Sa incepem…

Dupa luni de zile de telefoane primite, insistente, mesaje, am acceptat sa ma intalnesc cu agenta mea de la asigurari. Credeam ca vine singura (cel putin nu si-a exprimat dorinta de a veni si cu altcineva) la intalnire. Am ajuns la ora stabilita, cum imi este obiceiul, si surpriza… mai era cu inca o persoana. Un barbat. Mi l’a prezentat ca fiind mai ‘pregatit’ in ale expunerii. Prezentari, scuturat de maini. Prima senzatia neplacuta… o mana moale, fara vlaga (nici mana de femeie de genul asta nu-mi place, darmite la un barbat). In fine… Ne refugiem la ultimul etaj al magazinului Unirea, la Spring, alt loc negasind (cum n-am prea mai iesit pe afara sau sa-mi dau intalniri prin oras… nu ma asteptam sa vad atata lume. Full).

Bunnn. Ne asezam la masa. Vine o domnisoara care ia comanda: 3 ceaiuri de plante (domnul face fitze… sa nu fie hibiscus). M-a amuzat si cum nu incepeau conversatia (doar ei ma invitasera) am inceput sa le povestesc despre proprietatile plantelor, despre cum se face ceaiul, cum se bea etc. Tipa ma asculta foarte atent; el.. putin agitat. Inca nu stiam precis despre ce vroiau sa-mi vorbeasca, dar am incercat sa ‘miros’. Intre timp au venit si ceaiurile… o frumoasa culoare rosie 🙂 Tipul.. ‘am spus eu ca e hibiscus’. N’am spus nimic. L-am gustat, doar… fiind f. fierbinte, si le comunic ca e de fructe de padure. Intre timp, conversand, aduc vorba ca din intamplare despre comert, despre faptul ca nu prea mai exista productie, ca iei de colo si duci dincolo pe’un mic procent.. etc. Tipul a tresarit putin, dar nu s-a dat prea mult de gol. Am inceput sa mustacesc. Facand o paranteza… as vrea tare mult sa nu mai zambesc cand incep sa-mi dau seama despre ce e vorba (mai am de lucrat, dar deh… are omul si defecte).

In sfarsit, isi face curajul si incepe sa’mi prezinte ‘afacerea’. A inceput cu ‘cadranul banilor’, apoi a intrat in subiect. Imi place uneori sa urmaresc foarte atent omul cand vorbeste. Ma uit fix in ochii persoanei. De obicei apar semne de disconfort… stiu ca persoana respectiva isi da seama ca este examinat, dar n-am ce sa fac. Imi place sa observ. Se imbujorase la fata, vorbea din ce in ce mai cu aplomb si-mi flutura pagini colorate prin fata. Cunoasteam produsele… dar l-am lasat sa-si faca numarul. Am observat ca daca’i luam vorba il cam bulversam.. asa ca era mai bine sa stau linistita ca sa termine ce are de spus. Analizandu-l, mi-am dat seama ce nu-mi place la el… ochii. Pentru mine ochii sunt foarte importanti. Evident, mi-a venit si ideea de a-l testa.

Expunerea se apropia de final. Tipa, am observat’o cu coada ochiului, se tot uita la ceas. La final, tipul imi prezinta pasii in pornirea acestei ‘afaceri’ si ma intreaba care pas imi pare cel mai greu. I-am spus direct… ca prefer sa fiu consumator, neavand timp pentru altceva. Am sesizat reactia de neplacere la auzul vorbelor. Tipa si-a cerut scuze si a spus ca se duce pana la toaleta, iar el a cerut nota. Comentand ca este multa lume… mi-a spus printre altele ca un ceai este 6.5 lei. Am zambit (mai aveam un pic si izbucneam in ras…. ma gandeam la ‘programele de dezvoltare’ urmate  care spunea ca l’au ajutat si in asigurari, nu numai in firma cu marketing direct). Cand a venit chelnerita… i-am dat 7 lei. A avut o miscare nesigura, a luat banii si i-a pregatit pe ai lui. Intre timp a venit si tipa de la baie. A intrebat daca plecam, la care el ii spune senin… ‘tocmai ma pregateam sa platesc’.

Si cu aceasta a luat sfarsit intalnirea 🙂

As vrea sa mai spun cateceva, dar va las sa faceti comentarii… daca aveti 🙂

Read Full Post »

Senzatia de alb

Un drum foarte lung la intors.  Am fost un spectator la dansul albului curgator ce invaluia masina. Campii de alb unite cu ceata deasa; ninsoare cu fulgi mici si desi; o sosea cu pulberi de stele. Parca nu inaintam.. totul defila. Un mare ecran si un film difuzat!

Senzatie de alb! Privire in peretele fluid de lapte. O oboseala placuta. Picoteala. O frunte lipita de un geam rece… Muzica lenta, tanguitoare…  E langa mine? Ii simt rasuflarea si caldura… Priveste pe geam cu mine.

Tresar… ma trezesc din senzatia de alb. O intrebare ma aduce in lumea reala…

– Esti cu noi?

– Cred ca da…

Read Full Post »

Hârâitul o trezi… Parcă era un făcut! Cum punea vechea placă de patefon, marca Columbia, nu dura mult şi era în lumea viselor. Şi ce vise! Dăduse 30 de euro pe Caruso. La Donna e Mobile, O sole mio… Să adormi în fiecare noapte pe o asemenea voce, o plăcere.

Ceasul arata 00.20. Clipea înciudat în noapte. Creatura din pat n-o să mai adoarmă decât după ora 1.00. Era el bătrân, ca şi placa de patefon, dar încă mai putea să vrăjească! Tic-tac! O vedea cum se foieşte şi-şi caută culcuşul. Prea vedea multe…

Read Full Post »

Intervalul 15-16

In aceasta etapa am participat cu 2 PA-uri. Incerc mai multe stiluri. Sunt curioasa in care ma simt cel mai la indemana, care’mi vine cel mai firesc la scris, natural. Se pare ca trebuie sa am o imagine de la care sa pornesc. 

Primul a fost scris fara sa ma gandesc decat la un nume de caine, Pufi. Pentru cel de-al doilea am avut in memorie un tablou (am cautat pe net o imagine cu Femeie in val, Gustave Coubert… nu e prea buna, din pacate).

Pufi

Citea. Nu-i venea să creadă. Rândurile negre se subţiau. Linii pierdute într-o mare albă. O senzaţie de greaţă. Ar fi vrut un pahar cu apă, dar era un efort prea mare. Nu era nimeni ca să o ajute. Tremurând, se deplasă până la scaun. Privi spre ceas. 15.30. Încă o jumătate de oră! Ştia că este dincolo. Cum să-l mai vadă în ochi? Cum a putut să-l dea fără s-o întrebe? Închise ochii. Părea că doarme. Gândul răzbunării începu să se-nfiripe! Ora 16. De la iubire la ură e un singur pas şi se numeşte Pufi!

 

Femeie in val

Avea întâlnire în fiecare sâmbătă, de la 15-16. Se anunţase expoziţia itineranta de acum un an. Lumina era excelentă la acea oră de după-amiază. Se aşeza pe bancă şi privea fără să clipească, minute in şir. Braţele unite ca o coroniţă, sânii tari, ridicaţi… seducţiile cărnii. Valurile mici, străvezii, cuprindeau torsul femeii, mângâind-o duios. O dorea. Uneori, o lacrimă se furişa. De ce? Femeia din val se întrista. Nu-l putea ajuta. Era prinsă pe pânză de val! Trăia durerea de a nu fi a lui. 

Read Full Post »

Firul de iarba

Un fir de iarba

A avut indrazneala

Capul sa iteasca.

Zapada in stanga, in dreapta

In fata, in spate.

Zgribulit privea

Vrabia!

Nu mai avea cum sa dea inapoi.

Va fi rupt!

Read Full Post »

 

Azi este 24 Ianuarie 🙂 O zi importanta pentru români sau, mai bine zis, pentru istoria noastră.

M-am gândit să vă aduc spre citire câteva pagini din Radu Rosetti (mi se pare inepuizabil prin ceea ce oferâ… in doar câteva pagini de carte). N-o să fie vorba numai despre Unire, ci şi despre un om politic, Barbu Catargiu.

Personal, nu stiam atatea amanunte despre acest om. Am aflat din paginile lasate de Radu Rosetti. Prin urmare, daca nu va e de plictiseala, o sa transcriu pentru a putea fi citite aceste randuri (transcriu cu ortografia lui Rosetti; imi place savoarea care o da lecturii astfel de scriere).

Barbu Katargiu

Cu ocazia sărbătoririi Unirii

Ancheta POLITICII, despre Oratoria română, mi-a reamintit paginile magistrale ale regretatului meu profesor Anghel Demetriescu, despre Barbu Katargiu:

„De la 1834, adică de când s’au arătat primele începuturi de viaţă parlamentară la noi, până astăzi, nimeni între români n’a fost mai înzestrat într’un grad mai înalt decât Barbu Katargiu cu darul de a mişca inimile prin vorbă; nici A. Panu, care mai mult recita discursurile sale decît le improviza; nici Mihail Kogălniceanu, care adesea pare prolix, şi câteodată pedant, cu toate mişcările sale de o elocinţă grandioasă; nici Nicolae Ionescu, a cărui frază admirabil ţesută şi a cărui dicţiune măiastră nu duc întotdeauna la o concluzie inevitabilă; nici G. Costaforu, care cu tot spiritul şi verva sa nesecată, rămânea tot avocat, de causeur charmant; nici V. Boerescu, care avea multă volubilitate în vorbire, dar puţini nervi şi muşchi; nici atâţia corifei ai tribunei noastre, cari fac un contrast isbitor cu mulţimea afonă sau gălăgioasă din Parlamentul nostru. Deosebit de frază şi argumentaţie, acţiunea lui Barbu Katargiu avea în sine acţiunea lui Mirabeau, precum judecă George Linche, unul dintre cei mai aproape şi mai intelingenţi cunoscători ai lui. Era destul să ceară el cuvântul, pentru ca, în mijlocul şedinţei celei mai sgomotoase, liniştea să se restabiliească. Când Barbu Katargiu se suia la tribună şi-şi arunca privirea sa profundă peste băncile deputaţilor, o tăcere religioasă domnea în Adunare. Când îşi aducea mâna în păr, când, cu o dexteritate surprinzătoare, mânuia monoclul, care îi dădea o înfăţişare singulară, cînd ochii săi plini de foc începeau a scăpăra scântei şi a fascina privirile auditorilor, sau când, luând un aer mai insolent, îşi înfigea mâna în umărul vestei şi arăta Adunării numai profilul figurii sale demonice, un fior pătrundea pe deputaţi. Din acest moment, el devenea despotul tribunei; o întrerupere imprudentă sau chiar bine pusă din partea unui adversar, departe de a-l deconcentra şi de a-l face să- şi piardă echilibrul, era un nou nutriment pentru verva sa nesecată; pieptul său se dilata, talia sa mică, văzută prin lentila elocinţei, lua nişte proporţii uriaşe, iar vocea lui puternică ar fi fost în stare să desfidă orice furtună parlamentară. Atunci el nu mai era omul pe care-l văzuseşi cu câteva minute mai´nainte. Era o adevărată transfigurare… Acea ardoare militantă, acel suflet care le străbătea, acea viaţă extraordinară ce le comunica vocea şi gestul lui, sunt moarte pentru noi. ”

Vai, nu numai că sunt moarte, – s´a zis cu drept cuvânt că frazele unui orator, oricât de strălucite, nu pot fi savurate decât auzite din gura lui, vocea si gestul jucând în darul vorbirii un rol covârşitor, – dar nici publicarea discursurilor lui Barbu Katargiu în volum nu dă decât o idee palidă despre valoarea lor, căci iată cum „le scuză” editorul Wiegand, în fruntea cărţii pe care o editează în 1886:

Din nenorocire pentru viitorime, dela 1859 până la 1862, discursurile deputaţilor se publicau nu după note stenografice, ci după însemnările succinte ale tachigrafilor, cei mai mulţi aleşi dintre tineri cari se distinseseră între camarazii lor de studii pe băncile colegiului Sf. Sava, dar cari, pe de o parte din lipsă de deprindere, nu puteau urma pe oratori în repeziciunea cuvântării lor, iar, pe de alta, nu erau destul de familiari cu chestiunile politice, ca să apuce pretutindeni partea marcantă a unei argumentări. Eşiţi din colegiul, unele fuseseră înbibaţi cu principiile şcoalei radicale în limbă, ei introduceau în discursurile oratorilor o frazeologie şi un vocabular străin celor mai mulţi dintr´înşii. Farmecul acelei limbi bătrâne, în adevăr românească, le era necunoscut. Aceste neajunsuri se văd în multe părţi ale colecţiunii de faţă.

Totuşi, una dintre cuvântările lui Barbu Katargiu a fost prinsă întocmai, şi fiindcă, din nenorocire, puţini mai ştiu în ţara asta cine a fost ilustrul şef al partidului conservator de odinioară, – acesta este şi cauza pentru care insist cu atâtea citate, – reproduc discursul pronunţat de dânsul în calitate de deputat la 11 decembrie 1861, în întregime. E rostit pentru slăvirea înfrăţirii românilor din Principate, şi´n el vibrează cel mai cald patriotism.

Domnilor,

Sunt în viaţa oamenilor evenimente de acelea în care limba omenească e cu neputinţă de a exprima sentimentele ce mişcă inimile.

Evenimentul zilei de astăzi e de acelea ce nu se exprimă; toţi îl pricepem în acest minut în adâncul inimei noastre.

Unirea e săvârşită mi s-a zis. Acest cuvânt e un cuvânt înalt; el cuprinde făgăduinţa mântuirii şi viitorul ţării. De aceea el a circulat ca o scânteie electrică în inimile noastre tuturor şi sunt încredinţat că, dacă există nemurirea sufletelor, după cum religia ne încredinţează, strămoşii noştri au simţit şi ei acea înfiorare şi cu lacrimi de bucurie ne binecuvântează din înălţimea cerurilor.

Unirea s´a făcut. Această unire este simţită de aceste două popoare de mai mult timp decât ne putem aduce noi aminte; dar, de au simţit´o, nu s´a făcut, sau de s´a făcut, n´a ţinut decât un moment.

Pricina neisbutirii le fură mijloacele ce întrebuinţară. Aceste mijloace se bizuiau pe puterea materială. Puterea veacului în care trăim este puterea morală, a înţelepciunii, a cuvântului, a înfrăţirii, pentru unirea naţionalităţilor.

Unirea noastră dar de astăzi se face sub scutul înţelepciunii şi înfrăţirii; şi înţelepciunea ne vine de la Dumnezeu; înfrăţirea între oameni este unul din cele mai de căpetenie comandamente ale religiei noastre. Să zicem, dar, ca biserica noastră: „ceea ce Dumnezeu a unit, oamenii să nu îndrăznească a mai despărţi”; nu. Dar ca să ne asigurăm contra unei asemenea primejdii, nu este destul unirea dintre ţările surori; ne trebuie unirea şi între fiii ei. Aşa numai vom consolida pentru veacuri marele fapt de astăzi; aşa numai vom păstra locul nostru între naţiile Europei, unde ne aflăm de astăzi înscrişi. Ba din contră, acea binecuvântare a străbunilor noştri ce ne privesc din sânul veşniciei se va preface într´un blestem, şi sunt în drept a zice că cel ce va îndrăzni de astăzi înainte a mai arunca tăciunele discordiei între noi, să aibă blestemul nostru şi al urmaşilor noştri; el va avea hula şi blestemul chiar al naţiilor ce ne privesc…

Acum, pe drapelul nostru, înaintea căruia să fim toţi îngenunchiaţi, să scriem astăzi: „Tot pentru ţară, nimic pentru noi. „

 citat din Eri, Radu Rosetti

 La 8 iunie 1862, Barbu Catargiu a fost asasinat. Ultimele lui cuvinte în Adunarea la care a participat, înainte de a fi asasinat, au fost: „Voiu preferi moartea mai înainte de-a încălca sau a lăsa să se calce vre-una din instituţiile ţării” (fusese prevenit că dacă va mai rezista cererilor de împropietărire va fi ucis).

Read Full Post »

Older Posts »