Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 ianuarie 2010

Preluat de pe blogul lui Calin Hera.

http://calinhera.wordpress.com/category/pa24/

Constatând eu că ideea unui concurs PAlink nu e tocmai cea mai populară, vă propun un nou concurs de PA-uri oarecum clasic. Va fi însă un adevărat maraton: un concurs în 24 de etape.

Concursul de numeşte 24 de ore.
Ideea e simplă şi, mărturisesc, am făcut deja un concurs asemănător în Pahico (a fost un succes, cel puţin din punctul meu de vedere): în fiecare etapă trebuie să scriem câteun PA (text care să aibă, în principiu, aproximativ 500 de semne sau mai puţin) în care să ne imaginăm că se întâmplă ceva în intervalul orar cu pricina. PA-urile le veţi trimite pe ticorosu@yahoo.com. Le voi publica aici, iar autorii lor îi vom afla numai după jurizare.

Arbitru poate fi oricine. Un arbitru are la dispozitie 10 voturi pe care trebuie să le împartă la cel putin 4 PA-uri si cel mult 7.
În funcţie de numărul de voturi, alcătuim un clasament de etapă în care, în caz de egalitate de număr de voturi, departajarea se face în funcţie de numărul de arbitri care au votat PA-ul respectiv.
În funcţie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.

Voi seta blogul să propună, la fiecare trei – patru zile, câte o temă, câte un interval orar, fără ca orele să vină una după alta. Cu alte cuvinte, după tema 01-02 ar putea urma 16-17. Ş.a.m.d.

Etapa a 3-a

Concursul 24 de ore, etapa 3: 18-19
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Read Full Post »

Promisiune
Ca orice promisiune trebuia tinuta. La ora 24, de Revelion, la fiecare trei ani, trebuia sa depuna un trandafir alb in Foisorul din Parcul Ioanid. Scartaitul pasilor pe zapada inghetata ii dadeau mici fiori. Muzica, lumini, artificii si luna plina. Era fara 10. A iutit pasul.
Ora 24. Era in Foisor. A asezat trandafirul pe bancuta si a inchis ochii. Vuietul din strada o facu sa tresara. A deschis ochii sa priveasca cerul si… Soare, verdeata, femei cu rochii lungi, domni cu palarii. Era in alt timp?

Read Full Post »

Era de jurna la usa Sefului. Nu trebuia deranjat nicicum, scria. Marea greseala a Sefului era ca nu anunta cine-l poate deranja si cine nu. Marele Traducator astepta cam de vreo ora. Se apropia ora 14.
– Domnisoara, cand am venit Sefu’ a intrat aici. Eram in spatele lui.
– Domnule, de ce insistati?
– Are o scara secreta? Usa… sigur nu are.
– Domnule, exista o poarta in timp.
– Domnisoara, de ce n’ati spus de la inceput asa… Nu pierdeam o ora si ne intalneam in acel spatiu.

Read Full Post »

Nostalgie

Toamna tarzie. Ceata densa. Nu se vede prea bine la 5 m in fata. Este o anume distanta de parcurs de la statia de masina pana la cladire. Stii ca este acolo, dar n-o vezi… doar se intrezareste.

Daca veneai dinspre posta, treceai pe sub coloanele care formau un coridor lung in  fata tipografiei Coresi, situata in corpul mic, din stanga, apoi ajungeai dupa ce treceai de intrare de la Adevarul, prin coridorul format de coloane, la intrarea de la Ministerul Culturii. Acum acest coridor nu mai exista. A fost prins in constructie in ceea ce se numea Bursa Romana de Marfuri (n-am mai trecut de 2 ani pe acolo, iar din masina n-am observat daca mai exista sau nu; cred, totusi, ca si-au schimbat sediul).

Mi-au ramas in amintire zilele de toamna tarzie datorita cetei. Vedeai cat de cat coloanele, iar daca nu treceai pe sub ele, ci paralel cu ele, si ridicai privirea… golurile de ceata lasau sa se intrevada zidurile inalte si cenusii. Intotdeauna am avut o senzatie de apasare cand le priveam asa. Daca era soare, erau si randunele si lastuni foarte zgomotosi… Zburau in picaj. Zgomote de spatiu deschis.

Privirea din biroul de la etajul IV, cu fata spre oras, era incantatoare. Parcul era in stanga. De-a lungul anotimpurilor, copacii treceau prin toate nuantele de verde, apoi verde ars, ruginiu, galben, maroniu, iar lacul isi schimba culoarea dupa starea vremii, cand plumburiu, cand verde sclipitor. Din birourile dispuse spre nord, in septembrie, cand era atmosfera foarte limpede, clara, se vedeau muntii.

Imi placea sa beau cafeaua de dimineata… stand calare pe pervaz sau cu picioarele sub mine, turceste. Ajungeam cu mult inaintea sefului. Imi placea linistea si conversatia de dimineata, la cafea,  cu cei cativa colegi. Seful ajungea intotdeauna in jurul orei 10. Dupa 10 incepea nebunia. Contracte, autori, plati, telefoane peste telefoane. Dupa ora 14.30 se mai linisteau lucrurile. Cam la aceasta ora veneau cei pe care Sefu’ ii agrea in mod vizibil, prieteni. Usa nu se mai inchidea si, in marea majoritate a cazurilor, conversatiile, discutiile pe diverse teme aveau loc in secretariat. M-au fascinat conversatiile (Alexandru Surdu, V. Tonoiu, M. Flonta, Miroiu, prof. Drimba, prof. Ionescu etc) si interesant era ca ne provocau la discutii, asteptau pareri personale.  Am citit extrem de mult in acea perioada. Uitam sa plec acasa 🙂 Asta era prin anii ’90-97. Dupa… atmosfera a inceput sa se strice. Seful nu s-a putut adapta la economia de piata. Visa la carti grele, dar fara sustinere financiara. Multe edituri, aparute dupa ’90, au pornit cu carti provenite din fondul de carte al editurii. Dupa ’97, toti faceam de toate… de la introducere text pe calculator, redactare, tehnoredactare si paginare, corectura, la distributie si vanzare carti. Vad si acum prin oras librarii deschise de catre cei care pe acea vreme veneau si luau carte cu caruciorul 🙂 Cu unii dintre ei am mai vorbit in timp.

Anul 2000 pentru mine a reprezentat schimbarea de directie. In februarie, sustineam teza de disertatie la master. Editura s-a privatizat, dar fara succes. Am plecat dupa ce Seful si-a dat demisia, neintelegandu-se cu cei cu care facuse privatizarea. Am inceput sa lucrez pe cont propriu, desi eram angajata la un alt mare editor si autor. Asta a durat cam pana in 2004 cand am intors cu totul directia. Un biolog trebuie sa-si practice meseria, totusi. Nu am regrete ca am schimbat radical, am doar nostalgii. Cartea a fost si a ramas o mare pasiune.

Read Full Post »