Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 ianuarie 2010

Fara titlu…

Am adormit destul de devreme si m-am trezit mai obosita decat eram cand m-am culcat. La prima ora am vrut sa scriu, dar gandurile mi se buluceau in cap. Am preferat  sa fac ceva de mancare. Incercarea de a-mi pune gandurile in ordine a redeschis pofta de a scrie. Incep sa cred ca, intr-adevar, scrisul este o terapie.

Ieri dimineata m-am trezit bine dispusa si cu dorinta sa fac foarte multe. Nu-mi aduc aminte ce-am visat.  Am scris o mica povestioara pe blog, ceva conversatie pe un alt blog care-mi place mult si cam atat.

Ora 8 si 15. A sunat mama si m-a intrebat daca ramane in picioare petrecerea de pe 16 ianuarie. I-am spus ca s-a amanat si ca am uitat s-o anunt. Tot mama mi-a spus ca tata a visat toti mortii familiei  si ca ar fi bine sa facem parastasul pe 16 ianuarie (pentru tanti Paula). Am fost de acord (pe 23 ianuarie mi se parea mai greu de realizat). A ramas ca discutam despre treaba asta azi, cand trec pe la ai mei.

Dimineata, pana spre pranz, mi-am petrecut-o cu o buna prietena a mea. A fost placut.

Pe la 13 m-a sunat sor-mea cea mica sa-mi dea vestea ca a murit unchiu Nae. Gandul a sarit automat la ai mei. Am vorbit apoi cu unul dintre veri sa aflu mai multe amanunte, iar starea de nesiguranta si gol s-a amplificat. Am tot vorbit apoi cu surorile si am hotarat ce si cum ne organizam.

Eram usor agitata si nu-mi gaseam starea. Aveam ceva de lucru si nu ma puteam concentra.

Pe la 14, intrand pe  un alt blog care-mi place (Gabi) dau de versurile lui Nichita. Stiu ca am stat ceva vreme citindu-le si recitindu-le. Mi’am adus aminte de Necuvintele Lui, mai ales de ultimele versuri :

Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

Am reusit sa ma adun.

Seara am incercat sa citesc ceva, dar nu am putut. M-am tot foit… asa ca in final am hotarat sa sting lumina si sa ma culc. Visele de noapte pot sa te oboseasca extrem de mult, mai ales daca iti dai seama ca esti in vis si nu in realitate. Plangeam pentru ca murise tata, eram la editura si, in acelasi timp, ma compatimea fosta mea sefa de la laborator, iar ceva mai tarziu statea alaturi de mine o alta prietena a mea (de la care astept un raspuns) si mancam. Am avut senzatia de pietris in gura. Am scuipat, incercand sa scap de senzatie. Erau niste cercei. Imi spuneam ca toate-s vis, dar era totul asa de real… M-am trezit buimaca. Era 7.20.

Ma pregatesc. O sa vina sor-mea sa ma ia.

P.S. Mama mi-a spus ca e bine ca nu si-a dat seama ca moare si ca nu si-a pus ideea in aplicare. Avea o pastila de cianura. Vroia sa o ia daca se imbolnavea si nu se mai putea ingriji.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Read Full Post »