Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 ianuarie 2010

Era sambata foarte de dimineata. Cum somnul ma parasise si ma foiam in pat, m-am decis sa fac ceva util pana cand revine Mos Ene. Si uite asa am ajuns in lumea sferelor pe la ora 3. Am dat o raita destul de rapida pe blogurile care’mi plac, ca in final sa ma stabilesc pe un blog unde se incepuse activitatea (citeam in paralel si ce-mi pusesem in cap sa ‘studiez’). Cadrul fiind definit…sa trec la momentul X (hix). Un domn.. si anume mirko arunca o manusa. Eu, ca sa ma trezesc mai bine si sa pot adormi la loc,  ma aplec si o ridic si iata ce’mi vazura ochii in manusa…

http://illusion.abacf.net

Daca s-ar putea si daca ai vrea, ce-ai schimba in viata ta? de unde ai re-porni ceva in motorul interior care pina acum te-a impins in ceea ce numim, viata, cariera?

si daca ai putea s-o faci, de ce?

sint intrebari pe care, sint convins, fiecare si le-a pus macar o data, dar, la fel de sigur, putini au dat raspuns!

nu stiu daca e chiar o leapsa, dar sigur raspunsurile din partea multora pe care eu ii citesc si din scriitura carora incerc sa mai invat cite ceva, ar fi interesante!

Cum reactionez foarte rapid, de cele mai multe ori pe negandite, o preiau si plesnesc raspunsul! Aveti raspunsul mai jos (pe blog lui mirko)…

Sunt prima… se pare. O sa incerc sa raspund fara sa ma intind prea mult. Da, schimb cand simt nevoia. Tot ce am invatat mi-a folosit.Vorbesc de meserie, cariera… bla, bla. Am un sir lung de ‘meserii’… neputand sta locului fara sa fac mai multe in acelasi timp (operator geofizician, desenator tehnic, secretar de redactie, biolog, redactor de carte stiintifica, specializare in microbiologie. Mai adauga si destule pasiuni). Ce as vrea sa fac… sunt zoolog, ca formatie. Ca o concluzie: daca as putea m-as intoarce in anul 2000 si as alege un drum mai drept. De ce? Ar fi mai scurt timpul pana la a face ce’mi place cu adevarat! O sa ajung si acum… Sper sa mai am puterea si placerea de a ma bucura la atingerea tintei. De multe ori mi-am pus intrebarea… daca drumul este mai important decat tinta. Nu mi-am raspuns inca la intrebare.

Recitindu-l (am facut mici modificari care mi-au scapat dimineata pe la 3… nu am obiceiul sa recitesc ce scriu pe calculator; ce e drept e drept.. imi place mai mult hartia decat calculatorul, la scris) m-am gandit ca am spus aproape totul… pe de-a dreptul.

In dimineata zilei de azi primesc o provocare si de la cristian… care scrie cum scrie, le invarte si le scoate din joben. Nu stiu daca sta intr-un picior precum cocostarcul… dar ce sa’i faci… le tranteste si nu stii cand te prinde la joaca.

Iaca link’ul http://www.alvalia.ro/blog/?p=1395#comment-16652

Eram cam adormita la ora aceea… dintr-un anume punct de vedere, din altele mai alerta. Faceam filosofie pe alt canal… ca deh, asa’i sade bine femeii de dimineata (pentru trezire la realitatea inconjuratoare). Avand in vedere precedentul raspuns dat lui mirko… nu puteam s’o dau cotita acum si sa scriu cine stie ce aiureli. Asadar, l-am considerat un exercitiu de sinceritate cu persoana mea si am raspuns.

1. sunt timida, emotiva, dar ma tratez.
2. am invatat ce inseamna sa ai rabdare.. si cu toate astea clocotesc.
3. niciodata nu e prea tarziu sa aleg a doua varianta; astfel… am un raspuns pe carel nu l-as cunoaste niciodata. Oricum, varianta ramasa neincercata te macina mult timp si ramane acel… dar daca as fi ales…
4. nu regret deciziile luate si nici ceea ce am invatat, regret doar anii in care nu gandeam asa.
5.imi place joaca chiar si in treburi f. serioase; constipatia nu face bine
6. am ajuns sa ma cunosc f. bine.. ceea ce este un avantaj (stiu care’mi sunt limitele).

No… asta a fost pe scurt. Pe lung, undeva in ziua de azi sau la noapte… cand o veni vremea.

Sa analizam cele doua raspunsuri acum.

1. sunt timida, emotiva. Bunnn

Nu stiu de unde mi se trage. In copilarie eram nazbatioasa rau. Ma cataram in toti copacii, stateam agatata de toate gardurile (am si septul nazal putin deviat de la o mica interventie chirurgicala facuta aproape pe viu… am intrat cu nasul intr-un cui, catarandu-ma p-un gard in gradina; n-am spus nimic, ca asta era felul meu, si in 3 zile eram cu nasul in toate culorile de verde-vinetiu si mare cat o zi de post). Evident, am crescut cu toate regulile de buna purtare; sa fiu cuviincioasa cu cei mai in varsta ca mine; sa fiu politicoasa (exagerat, chiar); sa nu ridic tonul etc, etc.  Buuun… A urmat gradinita si apoi scoala generala. Eh.. aici cred ca s-a intamplat ceva. In ultimul an de gradinita am fost ‘recrutata’ pentru scoala de muzica. Nu priceam eu prea bine ce si cum. In comisia care a facut selectia erau multe doamne cu coc si ochelari si un domn destul de… eram de-a dreptul uimita (asa ceva nu mai vazusem; am in memorie si acum chipul lui). Sarea se agita, nu statea o clipa locului. Ne-au ascultat cateva cantecele si pe urma ne-au intrebat la ce instrument am fi vrut sa cantam. Eu, mai cu mot, zic harfa (tocmai vazusem ca desen animat povestea cu Jack si vrejul de fasole). Stiu si acum agitatia celor din comisie. Domnul a inceput sa rada zgomotos…” lasa pian, de acolo ajungi si la harfa”. N’am inteles ce a spus, dar cuvintele mi’au ramas in cap. SI uite asa in prima mea zi de scoala.. am fost la doua scoli, in paralel, scoala generala si scoala de muzica nr. 2. Ma duceam cam de 3 ori pe saptamana dupa-amiaza. Aveam ore de teorie, solfegii, cor si ore de pian. Nu-mi aduc aminte de multe lucruri, dar de orele de pian da. De nebunia si agitatia care ma cuprindea cand trebuia sa invat digitatia la o bucata noua; de cantatul la 4 maini cu profu. Cel mai mult imi placea cand aveam orele de ritm… puneam capacul la pian si bateam in el citind de pe note (cine mai stie… optimi, patrimi, pauze… heh). Profu meu era si compozitor.. si’mi canta, cateodata, muzicile lui din care nu intelegeam mare lucru.. doar ma amuzam si radeam cu gura pana la urechi. Acasa trebuia evident sa studiez.. asa ca a aparut o pianina cu placa de bronz, foarte scumpa si veche. Nu stiu de unde facuse tata rost de ea.  Neplacute erau examenele de sfarsit de an… la Sala Radio, cocotata pe scena, in rochita alba… cu toti ochii pe mine. Stiu ca ardeam toata si abia mai respiram cand imi venea randul. N’am putut sa ma obisnuiesc niciodata cu senzatia. Nici acum nu stau bine cu iesitul in fata. Am aceeasi senzatie ca sunt iar mica si ca trebuie sa cant; ma rosesc pana in varful urechilor, se usuca gura; am nevoie de un control  mare asupra mea ca sa depasesc  momentul. Au trecut 4 ani de scoala primara; colegii se amuzau pe seama mea ca sunt pianista (nu am avut f. mult timp de joaca; eram f. serioasa; acasa eram mai degajata cu copiii de pe strada.. ei nu imi dadeau atata peste nas; ne stiam de mici). Dar am crescut… si am inceput sa ma razvratesc. Nu intelegeam de ce trebuie sa merg in paralel si sa nu am si eu timp de joaca. Profu’ incerca sa ma prezinte pe la concursuri (promiteam dupa spusele lui). A venit si timpul in care am refuzat sa ma mai duc la scoala de muzica. Eram la sfarsitul clasei a V-a. Profu’ i-a chemat pe parinti si pe mine acasa la el si le’a tinut o intreaga lectie… ca eu nu stiu ce vreau si ca ei sunt datori sa ma indrume etc, etc. Ce am retinut eu si m-a  revoltat.. a fost cand a spus ca trebuie sa ma si bata daca nu inteleg de vorba buna. Pana aici a fost totul. Tata a spus ca nu-si bate copilul pentru pian si, astfel, s-a terminat toata povestea. Pianina a trebuit sa plece din casa urgent… faceam crize de nervi cand o vedeam 🙂 De atunci, daca aduceam argumente serioase… eram lasata sa iau o decizie (in acord cu parintii). SIngura data in care au intervenit.. a fost cand am dat la liceu. Voiam la Rosetti, liceu de stiintele naturii. Imi placea biologia. Nu am putut sa’i conving ca am ce face cu meseria de zoolog 🙂 si asa am ajuns la liceu de mate-fizica.

Raspunsurile 2,3,4, 5, 6 … au venit in timp, in momente dificile. Ce am constatat de-a lungul timpului… ca e important sa stii sa iei o decizie foarte rapid, evaluand totul la rece (avantaje si dezavantaje). Baza o aveam de acasa, doar trebuia sa slefuiesc in timp si sa ma adaptez la viata. Am avut lectii destul de grele; am picat si la examenele vietii, dar m’am ridicat si am mers mai departe, schimband ceea ce era de schimbat.

De ce am trecut prin atatea meserii? 🙂 Poveste lunga. N’am intrat din prima la Biologie (concurenta mare 23 de locuri si cate 20 pe loc). Am cazut a treia sub linie. Sor’mea cea mare lucra in geofizica (era si cumnatu’miu) asa ca m’am hotarat sa merg cu ei pe munte (eram suparata rau). Asa ca am inceput ca muncitor necalificat in geofizica, apoi am urcat ca operator pe magnetometru. Heh… eram singura fata in echipa de 20 de barbati. Am muncit cot la cot cu ei; nu eram deloc favorizata, iar cumnatu’miu precum cerberul. O miscare nu aveam voie sa fac fara stirea lui.

Dupa un timp… tata s-a gandit ca nu e bine sa stau sa umblu atat prin munti, rupta de lume; eram aproape salbaticita. A decis ca trebuie sa vin in Bucuresti. Asa am ajuns la un colectiv de cercetare in petrol si gaze… undeva in Bucuresti, foarte aproape de Oracolul din Damaroaia (sediul mare era la Campina). In timp, de la 4 ore cu cat fusesem angajata.. pentru buna purtare si implicare.. mi s’a facut contract pe 8 ore si am dat examen de desenator tehnic la planseta. Aici m’a prins  Revolutia.

Tata se cam saturase de munca si a decis ca vrea sa iasa la pensie anticipat. Asa incat… pentru aproape un an de zile am devenit colega cu tata de birou la Editura Stiintifica. Am inceput cu secretariatul de redactie. Ca o paranteza… nu e foarte complicat sa fii coleg de birou cu tatal_personal (cum spun eu)… e o mare experienta. Relatiile se schimba (tata este un om foarte corect care spune lucrurilor pe nume; poate sa si jigneasca spunand adevarul… trebuie sa poti suporta asa ceva). Mi-am cunoscut tatal_coleg 🙂 A iesit si tata la pensie. Eram pe piciorele mele. Mi-a revenit pofta de a da la facultate. Evident… Biologie. Multi au incercat sa ma directioneze spre medicina; seful  editurii spre psihologie. Eu am ramas ‘fidea” biologiei. Am dat la zi si am intrat. Profesorii mei nu au stiut pana in anul IV, spre sfarsit, ca sunt angajata. Am luat si bursa de merit :)))) Intotdeauna am facut mai multe in paralel. Pe vremea aceea nu eram extraordinar de deschisa. Ma intelegeam foarte bine cu colegii de la editura; dar la facultate fiind  mai mare decat cei din an cu mine.. ma simteam responsabila pentru ei. Faculatea am facut’o de placere. Visam expeditii 🙂 Visam la cercetare fundamentala. Toata lumea m-a luat in serios, dar de aici pana la a face exact ceea ce vrei… cale lunga. Pe cercetare nu se mai punea baza… Dupa un interviu, dl Banarescu de la Institutul de Biologie  s-a oferit sa-mi faca rost de un post cu 4 ore. Imposibil! Nu erau fonduri .. si ce nevoie avea de asa ceva?  Lucram la Editura Stiintifica, nu muream de foame (cum se spune).. dar nu puteam practica ceea ce’mi doream. Am intrat la master pe taxonomie. Profesoara mea (una dintre cele mai alese doamne pe care le’am cunoscut pana in prezent, Dna Mester, fiica acad. Bacescu) mi-a intarit credinta in  inclinatia mea spre cercetare.

Despre anul 2000… maine seara 🙂 Mai fac si eu o pauza (urmeaza partea cea mai grea).

Read Full Post »