Cum poti sa-ti dai seama de calitatea unui om
Lung subtitlu am ales, dar ce sa-i faci 🙂 In mod normal, as fi scris aseara despre aceasta mica experienta, dar eram destul de obosita. Am ales lenea si dormitatul… pentru refacere. Acum dimineata, nu ca as fi ceva mai vioaie, dar a crescut cat de cat cantitatea de energie… am sa va povestesc pe scurt mica intamplare, foarte proaspata (de ieri de la 17-19). Sa incepem…
Dupa luni de zile de telefoane primite, insistente, mesaje, am acceptat sa ma intalnesc cu agenta mea de la asigurari. Credeam ca vine singura (cel putin nu si-a exprimat dorinta de a veni si cu altcineva) la intalnire. Am ajuns la ora stabilita, cum imi este obiceiul, si surpriza… mai era cu inca o persoana. Un barbat. Mi l’a prezentat ca fiind mai ‘pregatit’ in ale expunerii. Prezentari, scuturat de maini. Prima senzatia neplacuta… o mana moale, fara vlaga (nici mana de femeie de genul asta nu-mi place, darmite la un barbat). In fine… Ne refugiem la ultimul etaj al magazinului Unirea, la Spring, alt loc negasind (cum n-am prea mai iesit pe afara sau sa-mi dau intalniri prin oras… nu ma asteptam sa vad atata lume. Full).
Bunnn. Ne asezam la masa. Vine o domnisoara care ia comanda: 3 ceaiuri de plante (domnul face fitze… sa nu fie hibiscus). M-a amuzat si cum nu incepeau conversatia (doar ei ma invitasera) am inceput sa le povestesc despre proprietatile plantelor, despre cum se face ceaiul, cum se bea etc. Tipa ma asculta foarte atent; el.. putin agitat. Inca nu stiam precis despre ce vroiau sa-mi vorbeasca, dar am incercat sa ‘miros’. Intre timp au venit si ceaiurile… o frumoasa culoare rosie 🙂 Tipul.. ‘am spus eu ca e hibiscus’. N’am spus nimic. L-am gustat, doar… fiind f. fierbinte, si le comunic ca e de fructe de padure. Intre timp, conversand, aduc vorba ca din intamplare despre comert, despre faptul ca nu prea mai exista productie, ca iei de colo si duci dincolo pe’un mic procent.. etc. Tipul a tresarit putin, dar nu s-a dat prea mult de gol. Am inceput sa mustacesc. Facand o paranteza… as vrea tare mult sa nu mai zambesc cand incep sa-mi dau seama despre ce e vorba (mai am de lucrat, dar deh… are omul si defecte).
In sfarsit, isi face curajul si incepe sa’mi prezinte ‘afacerea’. A inceput cu ‘cadranul banilor’, apoi a intrat in subiect. Imi place uneori sa urmaresc foarte atent omul cand vorbeste. Ma uit fix in ochii persoanei. De obicei apar semne de disconfort… stiu ca persoana respectiva isi da seama ca este examinat, dar n-am ce sa fac. Imi place sa observ. Se imbujorase la fata, vorbea din ce in ce mai cu aplomb si-mi flutura pagini colorate prin fata. Cunoasteam produsele… dar l-am lasat sa-si faca numarul. Am observat ca daca’i luam vorba il cam bulversam.. asa ca era mai bine sa stau linistita ca sa termine ce are de spus. Analizandu-l, mi-am dat seama ce nu-mi place la el… ochii. Pentru mine ochii sunt foarte importanti. Evident, mi-a venit si ideea de a-l testa.
Expunerea se apropia de final. Tipa, am observat’o cu coada ochiului, se tot uita la ceas. La final, tipul imi prezinta pasii in pornirea acestei ‘afaceri’ si ma intreaba care pas imi pare cel mai greu. I-am spus direct… ca prefer sa fiu consumator, neavand timp pentru altceva. Am sesizat reactia de neplacere la auzul vorbelor. Tipa si-a cerut scuze si a spus ca se duce pana la toaleta, iar el a cerut nota. Comentand ca este multa lume… mi-a spus printre altele ca un ceai este 6.5 lei. Am zambit (mai aveam un pic si izbucneam in ras…. ma gandeam la ‘programele de dezvoltare’ urmate care spunea ca l’au ajutat si in asigurari, nu numai in firma cu marketing direct). Cand a venit chelnerita… i-am dat 7 lei. A avut o miscare nesigura, a luat banii si i-a pregatit pe ai lui. Intre timp a venit si tipa de la baie. A intrebat daca plecam, la care el ii spune senin… ‘tocmai ma pregateam sa platesc’.
Si cu aceasta a luat sfarsit intalnirea 🙂
As vrea sa mai spun cateceva, dar va las sa faceti comentarii… daca aveti 🙂
Adevărul este că, dacă pui hibiscus într-un ceai, ăla nu mai e ceai!…
Vania,
Perfecta dreptate ai… dar cu hibiscus nu e 6.5 lei:)))
Agentii au incalcat procedura; trebuia sa prezinte afacerea acasa la cel ce trebuie racolat; despre talentul agenului…
…agentului, ageamiului!…dar merge si agen…
Daurel,
Am o placere deosebita in a da procedurile peste cap 🙂 Sunt ceea ce se numeste ‘critical point’.. heh
@Lady,Si daca a fost mai cititor ca tine, si a vazut ca se afla in fata cui nu trebuie pentru afacerea lui?Si a studiat comportamentul unui nedoritor,asambland toate elementele intrevederii de la A? Privitul in ochi are si el regulile sale de eficienta.Nu te uiti ca la adresa noua,fara a exprima dorinta de a suna, macar.
Onu Ionescu 🙂 Da-mi voie sa zambesc!
dar halatul, cat era halatul ? 🙂
🙂 era fara halat!
hmmm…
tu ai timp de pierdut sau doar te amuzi ? Sau doar curiozitatea te impinge spre necunoscut ?Eu cred ca esti ok in ambele ipostaze, oricum te prinzi cand e ceva „defect”. Te pup 🙂
Gabi,
M’am prins ca ceva nu e in ordine… dar abia cand am vazut ca sunt doi si nu unul. Timpul l-am recuperat, studiind reactiile si amuzandu-ma.
Te pup si eu 🙂
No,ca-i plina lumea de de astia. CTRL-ALT-DELETE este solutia.
Lucia 🙂
Ce usor este cu 3 taste!
mda… stii parerea mea!
da, Lil, o stiu 🙂
Când fac greșeala de a accepta o întâlnire de gen, și mie îmi place să-i las să vorbească. Orice întrerupere de la „poezia” învățată de acasă înseamnă destul timp în plus pierdut, pentru că până revine la „poteca” știută e mai dificil.
Cât despre faptul că a spus că el se pregătea să plătească, glumind aș zice că nu se gândea la el și cu tine ca la un „noi”.
@cell,
Partea cu banii nu m-a deranjat… a fost ca plata unui bilet la o piesa de teatru absurd! Discordanta dintre ceea ce se pretindea ca este si ceea ce s-a dovedit in fapt… m’a facut sa ma amuz.
@Lady,
Poti sa zambesti, dar te alegi cu zambetul. Sa nu-i gandim pe altii, cum ni se pare noua!Tu cand te-ai dus la intalnire, stiai ce vrei; cand ai aflat care-i problema,n-ai reactionat?
Onu,
Nu cred ca are rost sa conversam atat pe marginea povestirii.
Pentru lamurire:
1. i-am inmanat niste hartii, strict legate de asigurari
2. putea sa fie vorba despre asigurari
3. timpul era rezervat pentru asa ceva
4. ca au venit in doi si cu alta ‘formula’… am aflat atunci.
5. ma adaptez cu usurinta la situatii.. si nu vad de ce as fi devenit ‘violenta’ cand aveam un material excelent de studiu … pe comportament (tot ma deplasasem, nu?).
6. zambetul face bine 🙂
P.S. Si din intrebari iti dai seama de interlocutor 🙂
@Lady,
E clar, doar ce ne convine!
@Onu,
Fiecare vede o problema din punctul lui de vedere si o rezolva gasind solutia care’l reprezinta.
Dupa parerea mea… nu exista greseli ci doar solutii la momentul T. Atat ai avut cunostinte, asa ai reactionat, asa ai solutionat 🙂 Ca pe urma incepi sa regreti, sa ‘ti pui intrebari etc, etc… depinde tot de felul in care esti construit, de felul in care integrezi informatiile si feed-back’ul la solutiile pe care le’ai gasit. Foarte multi oameni amana luarea deciziilor, sunt indecisi, sau intreaba in stanga si in dreapta cautand ceea ce se numeste un sfat. Asa incearca sa scape de responsabilitatea din momentul deciziei. Sa nu spui ca nu ai auzit vorbele… X mi’a spus sa fac sau… vezi daca m-am luat dupa tine?
Ce zici de completarea mea la… doar ce ne convine…
@Lady,
Ce zic?Ai dreptate.Nesiguranta,induce fazele de care vorbesti, si care- s o stavila,dupa multi, ghinion; sau poate destin?
Urăsc vânzările şi vânzătorii. Cred ca o înţelepciune ascunsă a limbii trimite la această ambiguitate… Dacă vreau să cumpăr ceva, caut. Mi se pare mai corect aşa. În rest, fraier sa fii, leapşă să iei. Partea proastă e că o iei din politeţe, bună creştere sau slăbiciune (de ăia care pun botul nu mai amintesc…)
Îi suportăm – asta e. Dar m-aş şi juca cu ei…:)
🙂 corect, Felx-Gabriel!
Şi eu aş proceda la fel. Dar, ca să ajung la asta, mi-am luat câteva ţepe înainte.
Îmi rezerv o anumită perioadă de timp de „pierdut” cu ei. Am pus cuvântul între ghilimele pentru că, în realitate, nu e pierdut. Orice contact uman te învaţă ceva.
Şi mie îmi place să-i scot din făgaşul lor şi să-i urmăresc să văd cum se descurcă după aceea. Nu e vorba de cinism aici, ci de o plată corectă: el încearcă o schemă nu prea cinstită şi eu îl „deconspir”.
Off topic. şi mie îi place „acasă” la tine, aşa că te pun în blogroll.
Melami, bine ai venit! 🙂
Imi face placere ca’ti face placere!
e normal ca cel care este privit să aibă ceva problme de concentrare atâta timp cât are parte de o privire agresivă, la punct fix. fac pariu că și tu ai avea aceeași problemă dacă ți s-ar întâmpla. eu zic că ai găsit doar un om de vânzări slab și atât.
ps: aici se ascundea neonu, maman? gata, al meu e… 😀
gata, pe mine mă pierzi cu moderarea asta…
@pdm, bine ai aterizat 🙂
nu-mi place să zbor :-S m-ai nimerit! dar pentru asta există șpioni care luptă dincolo de liniile inamice, camuflați în piloți de avioane de vânătoare…ai grijă, e unul și la tine pe blog :-S de fiecare dată când îmi aduc aminte de el, tremur ca piftia în farfuriile babelor ce merg la împârțeală…brrrr…
@pdm. multumesc de atentionare 🙂
și dacă tot, te-am atenționat,,, vezi că același șpion, are probleme mari, cu ”virgulile” să nu te sperii! e de la faptul că. umblând în misiuni sub acoperire prin irak, iran sau alte țări, unde se scrie, de la drepta la stânga s-a confuzat de tot și, nu mai realizează unde, dracu se pun virgulele,