Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 18 august 2010

Schimbare de decor…

In curand se implinesc doua saptamani de cand m-am intors din concediu. Mult, putin… atat a fost in perioada asta caniculara (prin octombrie sau noiembrie poate reusesc sa-mi iau si restul de zile). N’o sa va povestesc de frumusetile zonei Siriu-Intorsura Buzaului, ci fac o pledoarie pentru Octavian Paler si pentru o carte citita recent.

Octavian Paler este un cavaler al timpurilor contemporane si, dupa spusele lui, cu o biografie ce nu are nimic spectaculos, poate doar faptul ca a trait usor somnabulic, intre realitate si vis. Este un Don Quijote al Estului? Zambesc. Imi vin in minte fragmente din cartea pe care am devorat-o cu multa placere.

Am venit acasa cu gandul sa postez despre… dar pana sa ma apuc de treabsoara, dau iama pe site’ul Melaniei si citesc… la Nostalgie…! Postul, comentariile. Mormai in sinea mea (cum am obiceiul cand sunt foarte concentrata) si fac legatura cu…

„Ce sa-i explic, mai intai, lui Andrei? Ca eu insumi nu mai inteleg nimic? Inainte de revolutie, imi imaginam libertatea intr-un mod aproape pueril, ca pe o fericita relaxare care sa puna capat mersului pe sarma. Nu banuiam ca buimaceala iesirii din cusca duce in prima faza la isterie. Incat m-a surprins tonul artagos din primele noastre discutii „libere“. De ce racneam? Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. De la soapta, s-a trecut direct la vacarm. Ma pomeneam eu insumi ridicand tonul, ca sa ma fac auzit, si oboseam inutil, inainte de a spune ceva, dupa ce, altadata, simpla tacere constituia, de cele mai multe ori, un act de cutezanta…“

„Intr-un fel, altadata era mai simplu. Ne aflam aici intr-o mare inchisoare dincolo de care, ne ziceam noi, lumea era normala. Deci, puteam nadajdui doua lucruri. Fie sa fugim in lumea normala. Fie sa asteptam aici venirea normalitatii. Dar acum? De cand m-am intors din America, ma persecuta gandul ca risc sa devin strain si aici. Faimoasa convalescenta post-totalitara se poate dovedi o noua forma de boala.

Dar exilul ar fi, pentru mine, o sinucidere. Seman, cumva, cainilor vagabonzi care cutreiera Bucurestiul de la un cap la altul, oprindu-se la bariera, si poate ca asta e spre binele meu. Ma ajuta sa nu innebunesc. Cum zicea Tennyson? Trebuie sa ne agatam de partea cea mai insorita a indoielii.“

O comedie grotesca… si spectatorii, donquijoti! Atat ne-a mai ramas?

Read Full Post »