Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 noiembrie 2010

Se poate intampla!

Cat de important e sa verifici tema copilului tau

Priviti desenul, apoi

CITITI SCRISOAREA MAMEI CATRE INVATATOARE

Stimata dna Popescu,

Doresc sa clarific faptul ca nu sunt si nici nu am fost vreodata dansatoare la bara. Lucrez la Bricostore
si i-am spus fiicei mele Ioana ce saptamana de cosmar a fost saptamana trecuta, inainte de viscol
.
I-am spus ca am vandut fiecare lopata pe care o aveam in stoc
.Si apoi am mai gasit inca una in deposit
si cativa clienti se certau care sa o cumpere
. Desenul Ioanei NU ma infatiseaza dansand la bara.
Trebuia sa ma prezinte ca vanzand ultima lopata pe care o aveam la Bricostore
.
De acum inainte imi voi aminti sa verific mai riguros tema Ioanei inainte de a o preda.

Cu stima,
Dna Ionescu

 

Read Full Post »

Amintiri din trecut…

Un pas, doi pasi, numarat continuu, murmurat. Un ciocanit usor in stanca, o roca desprinsa. O lovitura mai puternica si roca se spargea in doua. Copilul privea cu ochii mari la miscarile mamei. Daca bucata de roca o interesa, scotea carnetelul si nota ceva rapid. Dupa ce nota, de cele mai multe ori, era lasata sa cada pe pamant. Uneori, bucata de roca disparea in tolba neagra. Unu, doi, trei… Alerga in jurul mamei, incercand sa inteleaga.

Nu-mi amintesc diminetile si nici pregatirile pe care le facea inainte de fiecare excursie. In memorie am dupa-amiezele toride, linistea nefireasca in care orice sunet il percepi ca fiind aproape, iar apa de munte tumultoasa, in curgerea ei printre bolovani, orchestra. Peretii inalti de piatra, tufele de catina si pasarile erau prezente; ma atrageau si cascam gura la ele. Nu-mi placeau ciulinii. De ce ma razboiam cu ei, n-as putea sa spun acum; la origine, se pare, ar fi poveste nascocita de sora mea mai mare. Zana Ciulinilor avea o treaba cu copiii care se indepartau prea mult de mama lor.

……….

Peste ani, primul meu traseu, ca muncitor necalificat intr-o echipa de geofizica, a fost la Gheorghieni. Paduri intinse de conifere, dar si in amestec cu foioase. Miros puternic de rasina. Am inceput in septembrie, in perioada de imperechere a cerbilor (boncaluit).

Camionul era condus de Cosor, cu soferia invatata la arma tancuri. Ne ducea cat mai aproape de punctul de lucru. Trecea peste orice obstacol posibil. Drumurile forestiere nu erau prea grozave si trebuia sa te tii bine de banchetele de lemn fixate, doua de-a lungul camionului si una pe centru. Uneori aveai senzatia ca e gata sa se rastoarne pe o parte. Tipam cu totii la cate’o hartoapa mai naravasa, in rest se canta. Cei mai in varsta se amuzau de zbieretele noastre.

Prima mea zi de lucru este greu de uitat. Ca un facut, am inceput din punctul cel mai indepartat al aliniamentului, din O. Eram in grupul care deschidea drumul, la topometrie. Eu aveam in sarcina stadia (pentru cine nu stie, este o ‘scandura’ gradata in centimetri, care foloseste la masurarea distantelor si ridicarea cotelor). Cumnatu’miu deschidea drumul, carand dupa el busola. Mi-a facut un instructaj sumar, cam ce si cum am de facut, spunand sa fiu ochi si urechi la semnele si vorbele pe care o sa mi le faca/strige. Zis si facut. Dar pana in punctul O aveam de parcurs un traseu destul de lung, de vreo 10 km… deal, vale, deal vale. Erau carari abia schitate, iar orientarea era dupa tarusii batuti in zilele anterioare (la nivelul tarusilor se faceau citirile cu magnetometru). Eram o persoana antrenata cu muntele si totusi… Nu aveai timp sa casti gura; mersul era in forta. Trebuia ajuns cat mai repede in punctul de lucru deoarece se intuneca devreme si norma era de cel putin 5 km/zi, iar statiile, datorita terenului accidentat si plin de tufisuri, se faceau din 20, maximum 50 de m. Cumnatu’miu nu mi’a facut vreo favoare; trebuia sa ma tin dupa el. Cand am ajuns in punctul de unde trebuia sa incepem lucrul pe ziua respectiva… a declarat pauza si timp pentru o tigara. M-am trantit pe’o rana (terenul era in panta) si incercam sa’mi potolesc picioarele care-mi tremurau ca piftia. Simteam nevoia de apa si mi-am baut toata apa din sticla. Unul dintre muncitori a incercat sa-mi atraga atentia ca o sa fiu nevoita sa beau din balta; nu exista niciun izvor in zona respectiva. Nu l’am luat in seama. Cumnatu’miu radea manzeste. Pauza s-a terminat si a inceput lucrul propriu-zis. Trebuia s-o iau inaintea lor, iar Dan (cumnatu’miu) se uita prin luneta si ma dirija. In momentul in care ma pierdea ‘din ochi’ incepea sa’mi dea indicatii cum sa ma pozitionez ca sa poate citi. Ii asteptam apoi in locul in care fusese facuta citirea pentru a bate tarusul si plecam mai departe.

Partea asta de treaba nu mi s-a parut prea complicata, dar imi era ceva teama. Stiam din spusele lui Dan ca eram in apropierea terenurilor de vanatoare ale lui Ceausescu (de la ursi, cerbi la porci mistreti). La un moment dat am ajuns la un luminis. Dan a inceput sa strige… mai departe, mai departe. Mai departe, mai departe, dar zgomotele padurii nu erau toate foarte imbietoare. Senzatia de pasi, de crengute rupte imi dadeau fiori. L’am auzit pe Dan zbierand STOP. M’am intors si am ridicat stadia. Nu’i vedeam decat mana, cand stanga, cand dreapta, cu o esarfa alba, indrumandu-ma cat sa ma dau mai spre stanga sau mai spre dreapta pentru a ma vedea. Eram cu spatele la necunoscut si, recunosc, ma trecusera toate transpiratiile. In momentul in care Dan a ridicat esarfa drept, am inteles ca trebuie sa intepenesc in acea pozitie, dar in acelasi timp s-a auzit ragetul. Am picat ca fulgerata. Imi batea inima si simteam ca nu mai am aer. Nu-mi dadeam seama ce animal poate scoate un asemenea sunet. Ma gandeam la urs (cu o seara inainte ascultasem povestea de ursul cu pantaloni rosii care atacase o stana din vale). Il auzeam, prin urechile infundate de frica, pe Dan tipand sa tin stadia. Distanta nu cred ca era mai mare de 400 de m. Pitita la pamant am tinut stadia cum am putut. Intepenisem asa. Asteptam sa vina fiara sau sa apara echipa. Nu-mi dau seama cat a trecut si a aparut Dan, urmat de ceilalti 3 muncitori, razand cu gura pana la urechi… Era un biet cerb! De asta te sperii tu? In prima zi si ai si auzit cerbul 🙂 S-a continuat pana la ora 16 cu lucrul. Eram ca un robot. Drumul pana la camion mi s-a parut infernal. Am coborat din punctul in care ne aflam (il marcasera bine ca sa’l regaseasca a doua zi) fara sa mai urmam traseul de dimineata, dupa semne doar de ei stiute. Cand am ajuns la mai putin de 50 m de locul in care era camionul, am cazut ca secerata. Picioarele refuzau sa se mai miste. Dan m-a luat in brate si a decretat ca probabil cateva zile n-o sa ma pot misca. Am avut loc in cabina.

Asa a fost… 3 zile am zacut in pat. Ca sa ma duc la baie trebuia sa ma rostogolesc din pat si mergeam tinandu-ma de pereti (cu toata baia fierbinte si aspirina luata). Botezul fusese facut 🙂

A urmat cataratul in brad datorita ursului, intalnirea cu un caprior pe marginea unui parau… si focurile de tabara. Demult, tare demult… dar parca sunt prezente si acum senzatiile cand tastez.

 

 

 

Read Full Post »