Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 14 noiembrie 2010

Si cum am primit niste poze cu Bucurestiul anilor ’70 de la un tovaras din copilarie (a citit intamplator despre strada copilariei si m-a intrebat cine sunt;  a descoperit rapid, insa,  rasfoind articolele) o sa postez cateva dintre ele. Ma gandesc sa fac poze din aceleasi unghiuri. Am recunoscut multe dintre cladirile care mai sunt in picioare; pe altele nu (sa vad daca’mi amintesc sau o sa’i intreb pe parinti pentru a le identifica).

Multumesc pentru poze, Andrei!

Calea Mosilor – 1.04.1978

Piata Rosseti, 5.11.1977

 

Piata Unirii, 5.11.1977

Calea Dudesti, 10.10.1977

Va mai aduceti aminte de transportul in comun?

Calea Grivitei, 29.02.1976

Aglomeratie, nu gluma 🙂

va urma

Read Full Post »

14 noiembrie 2009-14 noiembrie 2010! Un an!

Mi-am facut blogul intr-o perioada de mare tensiune, in care nevoia de a gasi o supapa pentru descarcarea prea plinului era destul de presanta.

Am inceput cu Sfera…

Ma tot framant… Ce sa scriu in prima mea postare? Nu duc lipsa de idei, dar este pentru prima data. Intrare intr-o lume rotunda si, din cate mi-am dat seama, transparenta. O sfera. Te rostogolesti in neant  incercand sa uiti sau iei cu tine ceea ce te deranjeaza, te inflacareaza, te face sa visezi. Aproape totul se rezolva instantaneu.. Ai spus, te-ai descarcat. Poti merge mai departe la treburile din lumea de jos. Coborararea din sfera e uneori periculoasa… Inca mai ai starea de plutire.  Prima treapta poate fi mai departe sau mai aproape de sfera.. depinde. Sfera se poate juca… un usor tremur sau o rostogolire! Te poti trezi cu picioarele in sus si cu capul in jos, cautand haotic sprijin. Nimic din ceea ce se intampla in sfera nu este iesit din comun. Suntem noi, goi.

Ma opresc sa-mi iau un strai subtire. La noapte zbor cu sfera mea…

… si trecand prin Lumina si umbra

Lumina imbraca fiecare obiect, vietate.  Umbra apare acolo unde nu poate patrunde lumina. Poate avea tonuri diferite, de la foarte deschis, aproape luminos, la foarte inchis, intunecat. Umbra scoate in evidenta, da volum. Poti pipai cu privirea si sa prinzi cu gandul.

Alb si negru. Tonurile de gri dau viata.

… am facut numeroase Incercari

Am vrut sa desenez un romb,

a iesit un copac.

Am vrut sa desenez un cerc,

a iesit un nor.

Am desenat un soare

si a zambit!

… optand, in final, pentru Hartia si creionul

Alb. O simti usor aspra sub varful creionului. Are usoare denivelari si inghite lacoma orice urma de creion, moale. Scoate sunete care abia se disting cand este atinsa de o mina mai dura. Negru.

Vezi obiectul din fata, mijesti ochii si cauti sa iei proportiile. Apar linii subtiri, abia schitate, sau linii mai groase, hasurile rapide, in unghiuri variate. Formele capata, incet, incet, relief. O umbra luminoasa langa o umbra intunecata… O forma rotunda pare sa cada de pe hartie.  Daca privesti, cu jumatate de ochi deschis, hartia… schita pare ca prinde viata. Obiectul a disparut din fata ta si s-a refugiat pe hartie.

Mana tresalta, iar creionul puncteaza. Punct. Alinierea mai multor puncte… o linie. Pe hartia alba… o linie neagra. Daca o privesti mai mult timp… nu pare atat de dreapta. Ai impresia ca se scurge si dispare; se prelinge spre obiectul pe care vrei sa-l desenezi. Zambesti.

Hartia si creionul pot forma o lume intreaga.

Am avut curajul unui Exercitiu de sinceritate…

Am o stare de usoara nervozitate si incerc sa-i determin motivatia. Un exercitiu de sinceritate fata de tine insuti nu poate strica. Rezultatul unui astfel de demers ar fi o intelegere mai buna a ta si o reacceptare a ta.. asa cum esti, o dezvoltare/evolutie  in plan personal.

Sinceritatea este lipsa de prefacatorie, viclenie;  franchete, loialitate (asta fiind o definitie din DEX). Hmmm… oare fata de tine poti sa fii viclean sau sa te prefaci?

‘Ce poate fi mai simplu decat sa fii sincer, totdeauna linistit, impacat cu tine insuti, neavand nici de ce te teme; nici ce inventa?’ – Francois Fenelon

„Fa intotdeauna ceea ce te indeamna inima si nu te teme ca te vei insela” – Armando Palacio Valides

Bine spus in ambele variante. Sinceritatea inseamna si adevar. Adevarul tau si adevarul in raport cu ceilalti. Exista vreo diferenta? Poti suporta adevarul?

Exista mai multe masti. Invatam sa le purtam, sa le expunem, sa ne mandrim cu ele. Pentru societate, pentru prieteni, pentru familie. Au rol protector. In momentul in care te simti ‘atacat’ ridici masca si joci un rol. Daca ai talent poti  sa fi convinfator. Dar masca pentru tine? Simti oare nevoia sa te protejezi? Ce ar putea, din tine, sa-ti faca rau? Si de ce n-ai putea suporta adevarul despre tine spus de tine? Un exercitiu bun este privitul in oglinda, nud. Sa te privesti ca si cum ai fi alta persoana. Poti sa-ti sustii privirea? Poti sa te intrebi… cine esti tu? si, ca o gluma, si de ce semeni cu mine? Citesc in privirea ta lucruri care nu sunt adevarate. Eu sunt eu si tu nu poti fi eu. Esti doar o imagine. Eu stiu ce simt, tu esti doar  o imagine fara suflet.

Acum sa ne gandim ca ne expunem altor persoane. Apar opiniile, parerile. Cum reactionam? Ce principiu (joc?)  sa alegi pentru a descoperi adevarul (evident, poate veni intrebarea de ce n-ai tolera adevarul lui, dar vorbesc putin mai tarziu despre asta). Poti porni de la cauza  si ajungi la efect. Cauza poate fi si motivatia. Parerea poate fi personala  sau la modul general, de fond a unei probleme. Cum reactionezi? Parerea mea este ca ridici masca in momentul in care nu simti sinceritatea adevarului expus. Printr-o parere, opinie expusa poti fi starnit. Te ambalezi, te implici, scoti foc pe nari. Nimic nu mai este rational. Incerci sa vii cu argumente. Cel care receptioneaza raspunsul  tau la opinia lui simte ca ceva nu este in regula. Daca este la fel de impulsiv, coleric… se aprinde. Apare lupta de ‘idei’ (oare?) Cu cat il umpli de ‘sange’ pe celalalt cu atat iti dai dreptate mai mult.

Daca motivatia celui care si-a expus parerea nu este cea declarata si tu o simti? Apare lupta in alt plan. Lupta este violenta. Desi exista obiectul disecat, motivatia este alta. Nu are legatura cu confruntarea ‘palpabila’. In astfel de situatii se ‘gasesc’  punctele slabe. La urmatoarea confruntare… apesi pe buton si ai raspuns. O joaca de copii mari 🙂 O evaluare si o ierarhizare unul fata de celalalt. Care e castigul?

Sa gasesc solutia 🙂 care se poate aplica….

Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru.

Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.

Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.

In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane “depasit”.

Cine atribuie crizei esecul isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile.

Adevarata criza este criza incompetentei.

Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.

Daca vorbim de criza o promovam, iar tacerea este o exaltare a conformismului.

In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam o data cu criza amenintatoare : tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.

Si inca ceva

Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani.

Nu am nici un talent anume. Sunt doar extraordinar de curios.

Secretul creativitatii sta in a sti cum sa-ti ascunzi sursele.

Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp.

… inima mi-a fost incalzita In ochii unui copil

In ochii unui copil vezi inocenta. Vezi uimire, mirare, neintelegere a ceea ce se intampla in jurul lui (traduci in elementele tale ceea ce simte). Vezi colturile gurii si o buzita tremuranda. Vezi lacrimi mari si privirea ce cauta sprijinul.

Un adult? Griji, ratiune, sentimente, emotii  negative, o existenta ingreunata de pietre de moara stranse cu grija si purtate dintr-un loc in altul. Somn agitat si transpiratii nocturne, trezit in miez de noapte cu inima in gat, aproape sufocat sau ganduri ce-ti prind privirea in tentacule invizibile. Cum reactionam la astfel de trairi?  De multe ori provocam durere spre a atrage atentie. Durerea este cea care subjuga; durerea este cea pe care incercam sa o depasim (fizica sau psihica). Ochii unui adult spun totul. O privire lipsita de stralucire, fara viata, un om fara vitalitate. Un om care nu simte, care nu se bucura. Un om care face calcule si variante. Un om care omora copilul din el… este doar carne, oase si nervi. O masinarie…

Caldura, emotie, lacrimi, suras si gangurit. Rasete… Simti viata cum curge prin vene. In ochii unui copil se oglindesc soarele, stelele si luna. In ochii unui copil se vede mersul nesigur si curajul incercarii. Este liber de ganduri si de resentimente! Inainte… Viata isi cere dreptul!

asa incat astept Sarutul


Aprinse veioza. Ora 2.15. O privea. O cosiţă aurie îşi făcea loc pe frunte. Buzele, uşor întredeschise, cărnoase şi puţin uscate, lăsau aerul să treacă. Buzele ei. Le simţea gustul în memorie. Să o trezească ? Mai avea spaime de copil şi priviri umede de căprioară. Cu degetul arătător, începu să urmărească linia buzelor fără să le atingă. Atingea puful fin de pe obraz, din când în când. Se apropie mai mult şi îi simţi răsuflarea proaspătă. Era a lui. Dorinţa era prea mare. Îşi lipi buzele de buzele ei şi deveni respiraţia ei.

pentru ca Metamorfoza sa fie completa!

Ieri, o fotografie; azi, o schita; maine, o panza.

Ieri, cenusa; azi, o plamadeala; maine, o culoare.

Citeste nescrisele randuri.

Multumesc celor care m-au citit si au fost alaturi de mine! Sper ca peste un an, transformarea sa fie completa, inceputul fiind facut!

Read Full Post »