Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2011

Trezindu-ma foarte de dimineata si cum toti ai casei dormeau, m-am apucat sa fac putina curatenie pe ceea ce se numeste blog (adica am sters, am adaugat, am mesterit etc). Inca nu stiu sa folosesc in totalitate aceasta platforma, wordpress, dar in timp o sa devin as :)))) Printre atatea altele, am gasit si eu statisticile. Surprize, surprize! 🙂 Si de ce credeti ca m-am amuzat, uitand sa mai fac ceea ce-mi propusesem sa fac, de cuvintele-cheie care au dat legatura spre blog.

Daca ravasele pentru placinta sunt pe primul loc, iar indiscretia si sexul pe ultimele locuri (curios, nu?), media este data de  cocosi (poze cu cocosi, papila copulatoare, cocos intre gaini, cocosi de lupte, apendice la gaini, desene cu gaini, gaini africa si poze cu oameni cocosi!) . Ce pot intelege aici? Ca multi sunt atrasi de cocosi si de obiceiurile lor si ca n’ar strica sa dau mai multe amanunte, nu?

Prn urmare o sa revin cu un post mai stufos, avand tema centrala ‘cocosul’  :))))

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Bucuresti, 15.50

Un spatiu verde ingust cu iarba anemica, usor uscata. O patura cazona si doua generatii. Mama, tata si doi copii (baiat si fata, destul de mari ca varsta.. la vreo 17-18 ani). Femeile cu picioarele desfacute, usor aplecate spre fata, manuiesc niste clesti de unghii, cred. Am stat si le-am observat timp de vreo 5 min.  Papucii stau aruncati pana spre parcare, iar  cateva sticle goale imprejmuiesc ‘barbatii’ cufundati intr-o partida de table. Liniste si o caldura umeda. Se aud doar zarurile cand lovesc marginea cutiei.

A batrana face pauze cam dese. N’o vad sa poarte ochelari.  Isi ridica parul de pe spate intr-un gest destul de lenos si prelung. Posibil sa se fi incins stand asa concentrata pe unghiile fetei de la picior. Isi tine ochii inchisi si-si mangaie cele cateva fire de par, in timp ce fata… asteapta.

Bucuresti. 16.03. Ma duc sa vad ce fac generatiile. Sunt la unghiile de la mana stanga, in curs de pilire. Unghiile de la picioare sunt rosii. Se vad pana la etajul I.

Dupa-amieze bucurestene, printre blocuri.

Weekend…

Read Full Post »

La Multi Ani, Mamă!

Unul dintre filmele preferate ale mamei 🙂 plus ca semana cu Veronica foarte bine.

La multi ani si multa sanatate!

Read Full Post »

Versuri aruncate

Iti mangai fata in gand

cu fiecare clipa care trece.

Te vad zambind!

In coada ochiului ai un porumbel alb

ce ciugule si tanguie facand piruete.

Este dans?

Este chemare?

Ori doar un vis in adancul creierului meu…

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Azi a fost o zi in care am asteptat. Ce? E greu de spus… un raspuns care sa ma orienteze cat de cat in viitoarele mele actiuni (ce e drept, pe termen scurt). M’am trezit de dimineata in starea de asteptare.  Stiind ce ma asteapta am incercat s-o temperez, s-o controlez, deoarece pot lua decizii radicale cand ceva incepe sa ma deranjeze si nu-i prea bine (uneori!).

M-am invartit cam mult pana sa plec, cafeaua ramanandu-mi practic pe esofag (un fel de-a spune). Masina a venit destul de repede asa incat mi-am facut intrarea pe usa laboratorului  la 7.15. Deschis fereastra. Pus pachetelul  cu iaurtul si banana la  frigider. Fuga pana la secretariat sa-mi iau tunica-echipament de protectie (!) si dat buzna la ‘cutia cu maimute’ sa vad ce a crescut. Cam multe infectii… Bleah! Intre timp imi dau seama ca nu mi-am scos telefoanele: 2 personale, unul de serviciu. Iau geanta din dulap si ma uit nedumerita la cele personale. Erau inchise. Ah! De 2 zile erau mute! (evident, nu erau inacrcate). Dau o raita prin celelalte incaperi si gasesc un incarcator cu mufa subtire. Primul la incarcat a fost Orange-ul.. atat cat sa’l pot deschide. 10 min. Vodafonul la fel. Am lasat Orange-ul la incarcat, apoi. El era cel care ma interesa. Intre timp Vodafonul maraise a mesaje primite… Ma miram eu sa fie mut. In timp ce-mi selectam placile, infecttile deoparte, cele fara… la cos, butonez  intru deschiderea mesajelor.

Fac ochii mari la prima citire! Hmm! Cine?

„Sal! legat de vacanta, am gasit o super oferta pe http://www.lacostinesti.ro. 100m pana la plaja, aer conditionat, WIFI si parcare de la 120  lei/noapte. Ce zici? Ion”

Ion? Care Ion?! Ma uit la numarul de telefon…Habar n’am cine e! Incep sa rad, amuzata de cele cateva randuri. Intre timp suna Andru si ii povestesc printre altele de mesaj :))) Sa’l sun sa-i spun ca sunt de acord? Cand, ce perioada :)))) heheheh

Dar cum este vineri si cele mai multe intamplari au loc vinerea (verificata treaba!)… 2 reclamatii. Una dintre reclamatii m’a uimit:  o pacienta ajunsa  la spital cu diagnostic de sindrom nefrotic, iar dupa cateva zile, in urma analizelor de la spital, e declarata ‘sanatoasa’ ( infectie urinara). Hmmm! E la naiba! Iau numele pacientei si ma duc sa scormonesc! Gasesc pacienta in baza de date (isi facuse analizele cu o luna in urma la noi). Printez rezultatul si ma uit atent. Sindrom nefrotic?! De unde pana unde? Astept sa vina cel ce ma anuntase… trebuia sa luam legatura cu medicul ‘surescitat’ de caz. Sun. Ma prezint si-l intreb care a fost problema. Hemglobina mica, acid uric, uree, creatinina enorme! si sideremie mica. Eram putin nedumerita, rezultatele din mana nu se prezentau la modul descris. Ii spun ca poate creatinina sa fie mai ridicata fata de plaja de valori acceptata de reactivul nostru, dar de unde acid uric si uree extrem de mari, cand la mine erau in limite normale. Hemoglobina mica? cand eu aveam pe rezultat 14? Intradevar, sideremie era 35, dar la un pacient de sex feminin, 44 ani, aceasta poate varia in limite foarte largi, existand o multitudine de factori care o pot influenta.. de la banala aspirina (scade sideremia) la momentul recoltarii (dupa ciclu), plus ca variaza foarte mult si in timpul zilei.  In telefon se aude foiala…Dupa ceva timp, vocea imi comunica ca am dreptate in legatura cu valorile! Eram ‘stupefiata’! Ca sa traga o concluzie la toata conversatia .. aveti valorile de la creatinina prea mari; mai ales la femei. I-am spus ca o sa’i comunic medicului de laborator care este in concediu si am incheiat dscutia rapid. Nu aveam chef de harta si nici sa ma dau ‘desteapta’.

Am expus doar 2 evenimente din cursul unei zile in asteptare… cand telefoanele mele persoanle au ramas mute!  (pana la sfarsitul programului).

Dupa astfel de zile ma intreb de fiecare data toate astea au vreun scop? Am vazut si intalnit destule ‘incurcaturi’ ca sa ma mai mire… si totusi ma uimesc de fiecare data. Imi lasa un gust amar si nu sufar de bila!

Cat sa mai astept? E o intrebare la care nu am gasit inca raspuns!

Read Full Post »

Poate ar merge o adaptare pentru tabara… Cine face versurile? 🙂

Mel, Georgi..

Pe receptie?

Read Full Post »

… Noaptea de februarie!…

I

Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos şi crud
Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud
Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate
Nenorocitele fiinţe ce se numesc: prostituate.
Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare
Să uiţi că mumă ţi-e femeia şi că în pântec te-a purtat,
Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare
Precum se pune un stigmat.

Şi câtă osebire este între amor şi infamie,
Între cădere şi cădere, sau sărutări, şi sărutări…
De-o parte, tainică plăcere ce se-nfăşoară-n poezie,
De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări.
O! şi cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite
Care nu pot ca să aibă nici voinţă de-un minut,
Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbuşite,
Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut;
Seara este-o îngrozire pentru unele din ele,
Nededate încă bine cu mârşavul povârniş;
Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele,
Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriş…
Lacrimi?… Nu mai ştiu să plângă de o vreme-ndelungată…
Lacrimi?… Au vărsat destule ele, care nu mai plâng…
Lacrimile nu dau pâine, şi nici jimbla cea uscată
Nu se cumpără cu ele, dacă pică sau se strâng.

A! Civilizare! Secol de progres şi industrie,
Ai maşini de aburi duse, şi cu trăsnetul te joci,
Secol plin de prevedere, secol de filantropie,

Tu ai întrecut desigur ale Romei vechi epoci,
Împărat atotputernic, pe uscat ca şi pe valuri,
Îţi îndeplineşti menirea şi nu am de zis nimic,
Dai femeilor calvaruri şi poeţilor spitaluri,
Secol de filantropie, cine zice că eşti mic?

II

Viscolea cumplit afară şi era o noapte sumbră,
Se ghiceau, plutind prin colţuri, bestiale năzuinţi,
Ş-arătând ale lui clape, un clavir zâmbea din umbră
Ca o tânără femeie ce-şi arată albii dinţi.
Scaune şi canapele având droturi sfărâmate
Prin zgâita lor damască de un verde spălăcit,
Dau afară-n şomâldoace, dintre pânteci scufundate,
Câlţul obosit de slujba unui loc neodihnit.
În pereţi, vreo două cadre de femei în pielea goală,
Ca în piepturi să deştepte a dorinţelor răscoală,
Iar pe scaune, trântite, câteva cadavre vii,
Mute între ele, însă, vorbăreţe dacă vii…
Ele toate poartă-n faţă ca pecetie cumplită
Sufleteasca prăvălire pentru veci întipărită…

O femeie mai bătrână le dezmiardă părinteşte –
Lina este deocamdată mai frumoasă, — ş-o iubeşte
Deocamdată, dintre toate, într-un chip deosebit…
Însă nu dispreţuieşte nici pe Mimi — o nebună
Ce ştiind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună…
Nici pe Liza, nici pe Miţa, nici pe Ana — unguroaică
Care poartă sânge roşu sub o piele de nemţoaică.
Toate fetele sunt bune, şi a cărnii exploatare
Să-nzecească capitalul într-un singur an e-n stare.

III

Zoe — fată mai brunetă — la fereastră alergase…
Ea, pesemne, c-auzise sunetul de clopoţei,
Căci o sanie în curte pe zăpadă-alunecase,
Şi intrară în odaie câţiva tineri derbedei
Erau patru — între care, un vlăjgan scăpat de şcoală,
Care încă nu-nsemnase pe a vieţii sale coală
Cu condeiul voluptăţii vorba magică „Amor„.
Mai frumos ca sfântul Gheorghe, îşi da aere viteje…
Ele — repede ghicindu-l, se-ncercau să-l prindă-n mreje,
El, roşind ca o cireaşă, se făcea-ntreprinzător,
Şi cu vinul ce băuse, ca turtit să fie bine,
Şi cu ochii mari şi negri ce cătau în ochii lui,
Îi părea cum că odaia se-nvârteşte, şi, în fine,
Lesne poţi să mergi la vale, dar cu greu la deal te sui.
Unul câte unul, dânşii, câte patru, dispărură
În odăile de-alături cufundate-n umbră sură,
Făr-a număra cadavrul ce-l avea fieştecare
Ca mecanic să palpite sub a buzei sărutare.
Câte patru, şi sunt tineri! Câte patru, şi din ei
Ce-şi prostituie juneţea la pierdutele femei,
Cangrenându-şi corp şi suflet cu o minte neînţeleaptă,
Se va naşte viitorul, şi posteritatea dreaptă.

IV

Dar din trei, uitate-n jeţuri, cea mai tânără-adormise,
Însă somnu-nseninase chipul veşted şi-ncruntat,
Scuturând pe alba frunte umbra jalnicelor vise,
Când copilul dinăuntru ieşi palid, dar bărbat…
O mândrie triumfală corona frumoasa-i faţă,
Şi din ochii lui în cearcăn care veseli dau ocol,

S-ar fi zis, de orişicine, preursirea că-l răsfaţă
Şi că este dintre-aceia care-ajung la Capitol,
Că degrabă câştigat-a vreo victorie-nsemnată,
Că de groaza lui duşmanii au dosit-o ca mişei…
Nu! Victoria cea mare, bătălia câştigată
Nu este decât podoaba tinereţii, dezbrăcată
Pe un corp ce i se dase pe-o monedă de cinci lei.

Mai veni puţin la urmă un bătrân uitat de vreme,
Rămăşiţa lui de zile ca să-şi dea mai iute-n jaf
Pătrundea, voios şi sprinten, fără s-aibă a se teme,
Căci izbânda bărbăţiei şi-o găsise într-un praf.
Mai veni şi o fiinţă cu privirile în ceaţă,
Ce intra, precum se intră în oricare cafenea,
Ca să-ţi iei cu nepăsare linguriţa de dulceaţă
Şi să pleci trântind în tavă gologanii pentru ea.

Mai veniră… — nesfârşită ar putea ca să ajungă
Lista celor care intră, lista celor care ies…
Primăvara, ziua creşte, însă noaptea e tot lungă
Pentru carnea ce se vinde palpitând sub interes.
O! şi cugetând că, poate, înjositele fiinţe,
Dacă n-ar fi fost în lipsa ticălosului metal,
Ar fi mame, coronate cu speranţe şi credinţe,
Iar nu frunze tăvălite într-al uliţei canal.
O! şi cugetând că, poate, dacă-ar fi avut în lume
Inimi pline de iubire să le ţină loc de mume,
Sprijinul vreunui frate, care vine când îl chemi,
Sau mângâietoarea voce a prieteniei sfinte,
Cu poveţile-nţelepte din risipa-i de cuvinte,
Spuneţi-mi, e cu putinţă să te-opreşti să nu blestemi?

V

Lumânările scăzute şovăiau — şi prin odaie
Focul ce murea în sobă c-o albastră vâlvătaie
Flutură, trecând pe chipul unei searbăde femei.
Singură mai rămăsese dintre celelalte toate…
Însă, din minut în altul, rândul o să-i vie poate –
Şi va trebui, atuncea, ca să-şi facă rândul ei.
Încă-n floarea vieţii sale, ea ce este mai trecută,
Este însă osândită ca să fie mai pierdută,
Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt…
O ţineau de milă, poate, sub acel coperământ,
Şi când aspra sărăcie zilnic se însărcinează,
Pe tăbliţele pierzării să înscrie nume noi,
Mila, într-o dimineaţă, te căieşte, şi oftează,
Dar te ia frumos de mână, şi te-aruncă în noroi.
Ea ştia prea bine aceasta, şi supusă la poruncă
Îşi urma osânda vieţii într-a viţiului muncă,
Iar Frineie, despletită, îşi făcea un piedestal
Dintr-a corpului osândă, dintr-a vorbei degradare,
Şi din tot ce îngrozeşte, şi din tot ce e în stare
Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal,
Sau să facă să tresară patimile-n amorţire
Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire,
A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial.
Însăşi fetele pieirei o priveau cu îngrozire,
Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire,
Nevorbindu-i timp de ore, şi de zile, şi de luni;
Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni…
Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs şi-atuncea încă…
Inima i se schimbase în prăpastie adâncă,

Pe-ale cărei margini triste nu mai creşte iarbă chiar.
Şi din care nu reurcă nici răsunetul afar’.
Unde se gândeşte, însă, stând în jeţul ei trântită?…
Faţa ei odată mută e acuma-nsufleţită…
Iat-o… Pare că vorbeşte făr-a zice un cuvânt…
Pare c-o-nfăşoară vălul unei creşteri îngrijite…
Pare-a nu mai fi femeia cu simţirile tâmpite
Şi c-a tresărit cenuşa într-al inimii mormânt.
Care vis o năluceşte?… Care înger o însuflă?
Iat-o… Se ridică, umblă… — pe când vântul care suflă
Bate-n geamuri, bate tare, şi le zguduie cumplit…
Fâlfâiesc în candelabre lumânările deodată…
Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată,
Spre clavirul ce-i zâmbeşte printre fildeşu-nvechit.
Degetele-i deşirate calcă clapele sonore…
Armonia se deşteaptă, lenevoasă, la-nceput,
Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore,
La bărbatul ce iubeşte fără ca să-l fi văzut.
E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere…
E murmurul plin de şoapte al pârâului duios…
E o voce ce şopteşte, ca să-şi uite de durere,
Un refren din câte-un cântec simplu şi copilăros.
Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă
De sub degetele albe ce alunecă pe clapă
Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin…
E o melodie sfântă de pe-o harpă inspirată,
Este dulcea sărutare de pe buza adorată,
Este-a îngerilor voce dintr-un cer de soare plin.
Şi cu cât clavirul varsă note mai armonioase,
Cu atâta se fixează ochii ei deschişi şi mari
Într-o ceaţă, pe sub care vede zilele-i frumoase

Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari…
Vede casa-i părintească şi cu streşinile-i late
Pe sub care se agaţă cuiburile dărâmate…
Rândunelele pe-alături dau ocoale neîncetat;
Mumă-sa-n pridvorul verde o priveşte cum se joacă,
Fetele vin la fântână, pe când popa-n toacă, toacă
La biserica din sat.
Soarele pe după dealuri cu încetul se ascunde
Şi aruncă o privire poleită peste unde,
Roata morii se-nvârteşte, vântul suflă prin zăvoi,
Turmele de la păşune trec mugind în jos pe vale…
Clopoţeii de la capre zăngănesc voios în cale…
Scumpa ei copilărie se rentoarce înapoi.
Însă scena se preschimbă, pe când râuri de-armonie
Se revarsă în cascade de sub degetele ei,
Şi pe coardele sonore trece-ntreaga ei junie,
Trece prima ei iubire, primul vis de poezie,
Care face să vorbească inima unei femei.
Dreaptă ca o somnambulă, ea loveşte-automatic
Fildeşul sau abanosul învechitului clavir,
Pe când ochii ei în zare urmăresc un chip simpatic
Rentregind cu-ncet conturul unui dulce suvenir.
Vântul scutură fereastra! — Ea nu vede, nici n-aude!
Focul moare trist în sobă, lumânările pălesc…
Ea tresare — ea renaşte — geme cu accente crude,
Căci şi clapele au limbă, căci şi clapele vorbesc.
E pierdut, pierdut trecutul! E pierdută fericirea…
În prezent, nici chiar nădejdea, viaţa moartă, şi-njosirea…
În trecut, era iubire, erau raze, era trai…
În prezent, ticăloşia; în trecut, un vis de mai.

 

VI

Începuse, făr’ să ştie, pe divinul Trovatore,
Operă care vorbeşte cu poeţii-n orice ore,
Şi pierdută-n reverie, ajunsese-n acea parte
Când durerea-n Mizerere printre inimi se împarte
Şi când Verdi împrumută note de privighetori
Ca să zboare, dus de ele, pân-la cei nemuritori.
Ochii ei pierdeau cu-ncetul fixitatea lor grozavă,
Şi pătrunsă de-o simţire dureroasă, dar suavă,
Degetele-i descărnate de abia mai izbutesc
Din clavir să redeştepte cântecul dumnezeiesc…
Mizerere! Mizerere! Dânsa-n lacrimi izbucnise…
Pe octavele-amuţite mâinile-i încremenise…
Ea uitase ce e plânsul de sunt ani îndelungaţi…
Armonie! Limbă sfântă, care e ş-a ta putere
Dacă faci să curgă lacrimi ca o dulce mângâiere
Chiar din ochii ce de ele se arată mai secaţi?
Care e ş-a ta putere, tu ce-nsufleţeşti îndată
Chiar cadavrul unei inimi într-un piept înmormântată,
Şi aci ne faci să plângem şi aci, ca să zâmbim?
Nu eşti tu vreo voce dulce de prin ceruri exilată
Dacă tu ne faci cu ele ca prin farmec să vorbim?
Armonie! Limbă sfântă, limbă plină de simţire,
Tu dai cântecului aripi şi-l înalţi de la pământ…
Între suflete şi ceruri eşti trăsura de unire,
Şi când nu mai cânţi în suflet, omul intră în mormânt.
Ea plângea… Era scăpată… Dar, c-o grea scârţâietură,
Uşa se deschise-atuncea, şi-njurând de dumnezei,
Un băcan cu ceafa groasă, mirosind a băutură,
Puse-o lungă sărutare pe-ofilita ei figură…
Toţi ne-avem destinu-n lume… El pe-al său, şi ea pe-al ei.

Alexandru Macedonski

 

 

Read Full Post »

… la oras!

Daca duminica trecuta era innorat, ploua mocaneste, duminica asta este canicula. Si ieri a fost la fel! Am combatut cu greu la ziua cumnatului, dar s-a rezistat 🙂

🙂 Saptamana trecuta… c’un cartof in teapa!



                 Cumnatu’ la venerabila varsta de 54 ani 🙂

Acum sa va arat si o poza cu rosiile si o vanata 🙂 Sunt ele mai multe, dar Ea este cea mai mare. Ardeii inca sunt ceva mai micuti si nu se vad din frunze.

                                                                    Vanata de dupa gard!

Si o idee care mi-a venit azi!

O sa aduc masa de masaj la curte.  Masajul va fi efectuat dupa ce. in prealabil. subiectul va fi udat bine cu furtunul, frecat cu o lufa bine sapunita :)))

Sa vedem cine se baga la un asemenea tratament!

Read Full Post »

…No Limits Woman…

La Sala Palatului, in perioada 1-3 iulie, a avut loc No Limits Woman.  Aveti mai jos link’ul pentru mai multe infotmatii

http://www.mhmedia.ro/expozitii-organizate/no-limits-woman/

Cum azi era in program sa trec si eu pe acolo (am ceva ganduri in acest domeniu si implicit trebuie sa studiez oferta) mi-am facut curaj si am iesit din casa in jurul orei 11 si un pic.

Bucurestiul, mai ales partea ‘veche’ a lui, are un anume farmec, atat pe soare, cat si pe ploaie. M-am echipat cat de cat, am pus in gentuta un carnetel si aparatul foto si nu mi-am luat umbrela 🙂  M-am hotarat sa merg pe jos pana la Sala Palatului, considerand a fi o vreme numai buna de plimbare, alaturi de gandurile care mi se invarteau prin cap.  Ploaia mocaneasca m’a insotit doar pana am ajuns la intersectia bulevardului Pache cu Calea Mosilor, in rest doar un cer plumburiu cu nori suprapusi mai albiciosi sau mai intunecati. Distanta am parcurs-o cam in 35 de minute. Nici mult, nici putin.. cat sa nu simt inima in gat si, totusi, alert.Temperatura scazuta si ploaia, care m’a udat putin, mi-au crescut nivelul energetic. Eram prea lenesa de dimineata.

Ce-am mai remarcat. Foarte putina lume prin oras, iar masinile le numarai pe degete. Ce bine ar fi daca… Eh! Vise 🙂 De unde un spatiu deschis doar pentru pietoni. Cu cat ma apropiam de destinatie. imagini dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat imi veneau in minte. Am remarcat ca se lucreaza cu spor la Teatrul National. In curand o sa avem, sper, iar palaria lu’ Nenea Iancu 🙂 (pentru mai multe informatii va dau un link si o sa atasez  – http://armyuser.blogspot.com/2006/01/despre-vechea-fatada-tnb.html –  niste poze  din aceeasi sursa).

Nu stiu daca edilii vor reveni la aceasta arhitectura sau ce au in cap… Va tin la curent (nu am facut poze pentru ca totul era infasurat in panze de protectie).

Dar sa nu o lungesc… La Sala Palatului am ajuns in jurul 12 fara un sfert. Afisele care anuntau evenimentul, ici si colo, nu atrageau atentia in mod special. Cateva persoane (participanti la Targ) iesite la fumat, fete plictisite. Se vedea ca abia asteaptau sa se anunte ora inchiderii. Am patruns. De la intrare m’am trezit cu niste reviste, depasite ca informatie.. erau din 2009, si cu niste invitatii anemice la diferite standuri. Destul de colorat la prima imagine, dar anemic. Multi vizitatori, avand in vedere vremea de afara si binecunoscuta lene a bucurestenilor care nu-s in concediu. Segmentul de populatie reprezentat intre 40 si pana peste 85 ani, ici si colo cate un tanar.

Aglomeratia cea mai mare am observat-o la standurile in care se efectuau masaje (3 la numar) si in fata celor care promovau diverse aparate de masaj, presopunctura. Produsele de intretinere (creme, sapunuri etc) bine reprezentate si toate declarate Bio. M-am uitat la preturi… BIO ?:) Am incercat sa fiu atenta la conversatiile care se legau intre cerere si oferta… am dureri de spate, ce ma sfatuiti sa fac pentru umarul meu cel anchilozat, am dureri de cap ingrozitoare… ca o menghina, mai ales pe vremea asta etc, etc. Multi asteptau la rand, cuminti, la cate o mica demonstratie de masaj. Am urmarit cu interes o sedinta de 15 minute la un spate dureros. O senzatie de amatorism, de lucru facut.. ca hai sa facem. ca si asa putini inteleg si stiu ce ar trebui sa simta. Greseli in tehnica  (imi venea sa ma duc sa o trag de maneca pe domnisoara  cu titlul de terapeut), ridicarea mainilor si pierderea contactului cu cel pe care-l masa si vorbitul la telefon in timp ce… m-au enervat destul de mult ca sa-mi intorc privirea.

M’am invartit vreo 2 ore prin targ. Concluzia este ca exista cerere, dar oferta este  slaba calitativ.  Cred ca ne defineste pentru perioada pe care o traversam.

P.S. Scuzati erorile. Am postat dupa o deconectare a sistemului fiind preluat un draft, nu forma finala. Am mai redresat pe ici pe colo.. textul.

 

Read Full Post »

Sunt zile pe care le incepi extrem de organizat, adica stii SIGUR ce-ai de facut cu o seara inainte, ca pe parcurs sa se modifice… de nu mai intelegi nimic. Un fel de 3 in 1, sau intr-o zi cat altii in sapte. Asa a fost ziua mea de ieri. M-am trezit dimineata cu DOR de munca si am ajuns, in final, la o petrecere in Frumusani-Buciumeni. Asa ca ieri nu am facut decat un sfert din ceea ce-mi propusesem, dar nu-mi pare rau. A fost relaxant si distractiv.

Pe scurt…

Dimineata la munca a fost cum a fost (si acolo cu ceva actiune, dar asta nu va povestesc), iar cand ajung acasa la ai mei.. dau sa intru pe poarta. Imi apare in fata una dintre surori destul de agitata cu o sticla in mana…

– Hat! Cat mai aveai de cand sa stai la munca! Plecam in 10 minute.

Fac ochii mari si intreb nedumerita …

– Unde? Nu aveam vreo informatie ca ar fi avut de gand ceva, dis-de-dimineata.

– A sunat Vali si mergem la ziua de nastere a Alexandrei! Implineste 11 ani! Mergem la Frumusani! Sa fim cat mai multi!!

Adica ce inseamna cat mai multi? Pai noi cele 4 surori.. care am speriat Vestul :)))) Pana s-a hotarat cu care masina mergem, am avut tentativa de a ma duce la baie sa fac si eu un dus ca omul. Striga sor’mea a mica dupa mine…

– N-ai timp! Ramai asa! Doar cauta cum ajungem la Frumusani si plecam!

M-am executat rapid.. intru pe net si dau Frumusani… cica-s doua. Intreb la care mergem si aflu ca la cel de Calarasi. Ma edific eu cat de cat… cele 3 surori tipau deja..  hai, hai!

Uf! Pot zice ca Andru e putin mai blanda 🙂  (ma scuzati, don’soara!)

Ma instalez in spate ca nu aveam chef sa fac pe copilotul si le dau informatia. Sor’mea a mica zice cu un ton extrem de hotarat… mergem spre Titan si iesim p’acolo! Eu nedumerita… de ce? Trebuie sa ajungem pe Soseaua Oltenitei. Ea… urmam indicatiile lui Vali. No! De ce m-ai mai pus sa ma uit pe net! Si uite asa, ciondanindu-ne, ajungem la o benzinarie. Mihaela coboara sa cumpere o rovigneta de 7 zile. Intre timp am si confirmarea telefonica ca prin Oltenitei e cel mai usor, dar … Si eu sunt incapatanata, dar sor’mea ma intrece! Asa incat iesim pe unde a zis ea. Eu cu sor’mea a mare carcoteam in spate. Mihaela, sofer cuminte, urma indicatiile sor’mii.

… si mergem, si mergem, si mergem…

Incepusem deja sa le iau peste picior 🙂 prea mergeam pe  centura Bucurestiului si nici un indicator de Frumusani! Da’l incolo.. ca ce mare comunca sa fie… De gura noastra, dupa ce am trecut o intersectie (eu recunosc Prelungirea Ghencea… ce’nseamna delegatiile),  sor’mea o intreaba pe Vali cat mai mergem. Fata aia ii spune nu stiu ce stanga, dreapta… fara nici un punct de orientare mai acatari!. Am busit in ras (mi’am adus aminte de ‘spiritul de orientare al femeilor’). Ii zic sor’mii… ne indreptam spre Sinaia, dupa cate vad. ‘Un barbat n-au pe acolo sa ne orienteze? Eu zic sa intoarcem.’

Nu au intors decat cand au vazut indicatorul de Otopeni, 40 de km. Eu radeam cu lacrimi in ochi. Mihaela se enervase putin. Raluca a pus usor bot, iar Ina sa ne impace. Intre timp a sunat si cumnatu’miu sa ne intrebe daca am ajuns. A inceput si Dan sa rada in hohote… Ina daduse pe difuzor… cica sa lasi femeile sa plece de capul lor! Poate nimeresc America… ca le duce avionul, dar altfel… (treaba cu America este ca Vali sta acolo de vreo 10 ani).  Ce sa mai o lungesc. Ideea este ca ne’am plimbat fo 2 ore pe centura. Constatarea mea.. nu s-a schimbat mare lucru de cand n’am mai facut deplasari, tot valurita si imposibila este!

Intre timp sor’mea a luat legatura cu Petre, care ajunsese. Ne’a dat indicatii ‘serioase’. Vali daduse niste indicatii aiurea .. pana si pentru intrarea in Buciumeni (ca de fapt acolo trebuia sa ajungem).. stanga si dreapta tot una sunt :))))

Intr-un final glorios.. AM AJUNS! cautand, evident, si alte tipuri de indicii vizibile, gen drum pietruit, dar era betonat, sa ne uitam dupa cai costelivi, dar erau caini… Deh! Doar capul lui Petre l’am vazut usor… ca un far calauzitor!(Au mai fost 2 participanti care veneau dinspre Otopeni si au ajuns la Glina, conform indictaiilor lui Vali, asa ca ne’am tinut cu mainile de burta de atata ras.. fo juma’ de ora!

Ne-am distrat de minune! Alexandra ne-a cantat! A fost fain! La multi ani!

Acum pe drum de intoarcere, noaptea, cand cerul plin de stele se pravale peste tine  (romantic, nu?) a iesit la iveala si lipsa de orientare a surorilor. Acum nu mai era Vali. Fetele mele nici nu observasera cateva puncte de reper sigure… Zic.. nu face stanga aici, la urmatoarea (ca toalele de pe gard erau acolo si cand am venit). S’au luat 3 masini dupa noi :))))  Eram cap de coloana. Va dati seama ca ne’am invartit un pic pe ulitele Buciumeniului. Am iesit la sosea, intr-un sfarsit!

A fost o zi haioasa! 🙂 Eu cel putin asa am receptionat-o, dar am luat in calcul, inainte de a ma baga in pat, ca trebuie sa incep sa conduc masina. Cat de cat ma orientez mai usor. Poate si lucrul pe munte mi-a dezvoltat acest simt…

Azi am alte planuri, dar ploua mocaneste si e friggggg! Sa vad daca’mi fac curaj sa ies din casa 🙂

Read Full Post »