Ora 15 si cateva minute. In statie cateva persoane zgribulite. Pasi mici, batuti pe loc, cu intoarceri rapide pentru a putea privi in zare. Se vede? Inca nu! Isi reiau piruetele dupa un ritm interior. Nasurile rosii se itesc din gulerele ridicate. Nu ma mai uit in zare. Incerc sa ma concentrez pe reactiile celorlalti ca sa-mi daus eama cand apare tramvaiul. Iesita din casa de 10 min, nu prea simt umezeala si nici nu ma deranjeaza fulgii desi, apaciosi care bat cu o frecventa destul de mare. Le simt raceala si le simt prelingerea pe pielea inca calda. Un masaj facial placut 🙂
O doamna mai plinuta cu o caciulita destul de caraghioasa, fixata in varful capului doar prin ea stie ce artificiu, se opreste din balansul in care intrase. O vad ca fixeaza undeva in departare. Probabil incearca sa-si dea seama ce numar este… 1 sau 36! Statia se anima. Sacosele sunt ordonate, dispuse in echilibru. Toata lumea priveste spre dreapta. Eu ma uit la ei. Ma gandesc ca mi-ar fi placut sa filmez, sa fac si prim plan pe fiecare figura.
Este tramvaiul 1, tip nou. Ne inghesuim la doua dintre usi, deoparte si de alta. Se deschid usile si caldura din vagon ne loveste in plin. 4-5 persoane coboara tragand de plase, sacose. Un carucior isi face aparitia. O ajutam sa coboare pe batranica care abia mai rasufla. Deasupra caruciorului tronau cateva ramuri de brad. I’am surprins expresia in coborare. Destul de preocupata, dar cu un zambet in coltul gurii. Era multumita de continutul caruciorului.
Urc printre ultimii. In fata usii, un barbat cu un brad infasurat in plasa. Mirosul proaspat de brad ma face sa’mi fornaie narile. Sunt sensibila la mirosuri. Cele care-mi fac placere declanseaza senzatii, de toate felurile. Mirosul se inteteste. Doar de la un brad? Incep sa caut cu privirea… Era plin! Un tramvai cu brazi 🙂 Ma asez la asa-numitul burduf si privesc in lungul vagonului. Sunt vreo 10 brazi de dimensiuni diferite. Mai mari, mai mici, dupa posibilitati. Trunchiurile sunt finisate de curand asa incat se explica mirosul de rasina. Gandul imi zboara in alt timp, in alt anotimp.
Gheorghieni, inceput de septembrie, 1987 🙂 Padure de conifere! Miros de rasina puternic. Nu poti uita un asemenea miros. Urmaresc cu interes pasii din amintire. Caram in spinare acumulatorii aparatului, iar pe fata aveam magnetometrul. Un cablu destul de lung facea legatura cu cel care cara sonda. Eram o echipa. Din 20 in 20 de m ma opream si faceam masuratori. In timpul dintre masuratorii, priveam in jur cu maxim interes. In desisul unei paduri de conifere nu patrunde lumina foarte usor. Culorile maro, maroniu-roscat, cenusiu si cenusiu-albastrui predomina, la nivelul privirii, si doar daca privesti in sus vezi verdele inchis, atarnand in perdele grele. Din loc in loc, apar luminisuri viu colorate. Cu cat patrunzi mai adanc in padure cu atat pasii se afundau in covorul gros de ace cu zgomot infundat. Orice sunet pare amplificat…
– Buna! Poti vorbi?! A… Nu, inca n-am ajuns. Voiam doar sa te intreb daca mai ai nevoie de…
M-am trezit brusc la realitate. Eram intr-un tramvai plin cu brazi.
… a inceput sa ninga! Ai vazut?
Read Full Post »
