Am preluat leapsa de la Caligul. Citind despre boroboatele lui Caligul si ale lui Cell, mi-au venit in minte draciile si zbenguielile din copilarie.
Nu am fost o fetita cuminte pana sa intru la scoala. Stateam cocotata cu orele prin copacii din gradina aflata in spatele casei (care corespundea cu curtea Facultatii de instalatii; acum nu mai exista). Era un adevarat rai. Toti copiii de pe strada se adunau si ne jucam te miri ce. Cum erau mau multi baieti in gasca, evident, am preluat apucaturile lor… de se lua bunica cu mainile de cap. Rar ma jucam cu papusile. Aveam treaba cu bataliile si cu trantele.
Prima intamplare dureroasa, de care-mi aduc extrem de bine aminte, a fost cand am inceput sa prefer gardul in locul copacului. Una dintre verisoare a stat o perioada peste gard de noi. Era mai mare cu un an ca mine. Mama ei nu era asa ingaduitoare si avea program destul de strict. Ca sa putem ‘vorbi’ ma cataram pe gard, intr’un echilibru precar, si stateam de vorba. Despre ce povesteam n’as putea sa’mi aduc aminte, dar stiu ca striga bunica la mine sa intru in casa ca am stat destul. Dupa o astfel de sesiune la nivel inalt, am dat sa cobor. Mi s-a prins rochita intr-o scandura, mi-am pierdut echilibru si am nimerit, in spaima mea de a ma prinde de ceva, cu nasul intr-un cui (ruginit, cred). Sangerarea s-a oprit rapid dupa ce m-am spalat cu apa multa. Am intrat in casa fara sa spun nimic. Eram cumintenia intruchipata. Dupa vreo 3 zile m-am trezit cu nasul vanat si cu dureri infioratoare. Din spusele mamei, cand am ajuns la doctor, infectia era extrem de avansata. Imi amintesc si acum de poza cu puii de gaina din cabinetul doctorului.. si de faptul ca tata ma prinsese de picioare si de maini si ma imobilizase pe o masa de consultatie. Ce-mi mai aduc aminte…. de saptamana de injectii cu penicilina, de cum ma agatam de mama si o rugam sa nu o mai lase pe Musi sa’mi faca injectia.
Prima intamplare mai dureroasa nu cred ca a fost suficienta, asa incat, in aceeasi vara, am primit o a doua lectie. Seara, bunica avea obiceiul sa iasa cu noi la plimbare. Ajungeam pana la Universitate, apoi ne intorceam pe stradute numai de bunica stiute (ca o paranteza… am ramas cu amintirea plimbarilor pe inserat, in luna mai, cand miroase teiul). Cateodata, ca sa ne oboseasca bine, treceam prin parc (actualul parc de langa ProTV). Daca sor’mea cea mica se multumea cu nisipul, papusile si caruciorul, eu… cu barele, lanturile, leaganele si toboganul (si nu pe cel mic… ci pe cel mare). Urmarea… o data, de doua ori, dar a nu stiu cata oara am nimerit cu fundul intr-o tabla ridicata si taioasa. Rezultatul… o saptamana cu fundul in sus. Am scapat mai usor decat prima data 
, dar durerea tot durere.
De julituri in genunchi si in coate nu mai povestesc… aterizam habar n’am cum, dar ma ridicam si ma jucam mai departe. In timp am invatat sa ma controlez foarte bine, sa’mi calculez distantele cand saream. Da.. imi aduc aminte cand ma urcam pe magazia de lemne si saream de acolo in gramada de nisip cu o umbrela deschisa (Mary Poppins, deh; eram mai mare).
Multe amintiri am si din vacantele pe care le petreceam cu mama pe munte. Pe mama mi’o amintesc numarand pasii intre formatiunile geologice, opritul, notatul in carnetelul de observatii si scormonitul cu ciocanul de geolog. Eu ma luptam cu ciulinii. De atunci mi-a ramas dorinta de a sti foarte multe despre tot ceea ce ma inconjoara. Ca sa ma atraga, mama imi arata pietre de toate felurile, iar sisturile in care erau prinse fel de fel de animalute, plante ma linisteau total. Amintiri…
Dar sa revenim in zilele noastre Ia sa vad eu pe cine lepsuiesc… pe Vania (cand are timp intre romane), pe Melami, pe mirko si pe cine mai doreste sa-si aduca aminte de copilarie.
“
