‘Ulita’ copilariei

Strada pe care am copilarit nu este mare, dar nici foarte mica. Este potrivita. Face legatura intre doua strazi mult mai cunoscute, una mai lunga si serpuita, care uneste un bulevard si o sosea, cea de-a doua este cunoscuta ca ‘fieful prostitutiei’ (din cauza invecinarii cu aceasta strada, straduta noastra a primit aceeasi ‘calitate’ de la un jurnalist ‘informat’).

Era o  strada modesta, care pana la cutremurul din ’77 a fost pavata cu piatra de rau. Dupa  acest an a devenit cunoscuta si ‘practicata’ mult mai des, ca in prezent sa prezinte o circulatie infernala, iar masinile parcate in timpul zilei o face sufocanta. Jocurile care se incingeau pe aceasta straduta, in timpul verii, intre cei aproape 22 de copii, o faceau sa rivalizeze cu un parc de mare intindere. Bunicii ieseau din cand in cand si aruncau cate un ochi vigilent asupra urmasilor si intareau fraza… la ora 10 (22) intri in casa; sa nu spun de 2 ori, ai inteles? Acum? Masini care mai de care, claxoane, injuraturi cand nu mai au loc sa treaca din cauza gropilor care apar din cand in cand prin surpare (exista o explicatie: pe vremea strabunicilor existau gropi de nisip).

De dimieata, ca tot mi-am inceput periplul,  mi-am privit straduta cu ochii larg deschisi. Am vazut ‘noutatile’ si, astfel, mi-au sarit in ochi marcajele. Nu le-am remarcat pana acum, desi m-am mutat la ai mei de cateva luni. Sunt nedumerita (maine o sa iau aparatul de fotografiat). Ce o fi cu acest exces de zel in a marca? Vopsea alba, rosie, triunghiuri, sageti si o trecere marcata la o alee care nu are mai mult de 1.80 m latime. Toate acestea pentru ce si din ce bani?

va urma